AcasăAdministratiePrimăria Focșani vrea executarea Casei de Cultură a Sindicatelor pentru recuperarea creanțelor

Primăria Focșani vrea executarea Casei de Cultură a Sindicatelor pentru recuperarea creanțelor

Casa de Cultură a Sindicatelor ”Leopoldina Bălănuță” are o datorie către Primăria Focșani în valoare totală de peste 6 milioane de lei. Creanța s-a acumulat în timp, iar acum administrația focșăneană vrea să-și recupereze banii. Așa că a anunțat licitație publică pentru vânzarea imobilului pe data de 1 decembrie, ”în scopul recuperării creanţelor fiscale datorate, fiind prima licitaţie organizată”. Casa de Cultură din Focșani se află în patrimoniul Asociației Naționale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România. Imobilul din Focșani are un regim de înălțime S + P + E1 + E2, o suprafață construită la sol de 2.178,3 mp și o suprafață desfășurată totală de 4.942,5 mp. Clădirea a fost ridicată în anul 1970, dar după 1990 nu s-au mai executat investiții importante de renovare și modernizare.

”Preţul de pornire al licitaţiei 7.358.282 lei (exclusiv TVA), stabilit potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, pe baza Raportului de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, conform Standardelor ANEVAR. Valoarea a fost determinată fără includerea terenului aferent, proprietatea Municipiului Focșani- domeniul privat, precum și fără includerea suprafetei de 143 mp aferent „Punctului de comanda” aparținând domeniului public al Municipiului Focsani. În conformitate cu prevederile titlului VII din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, operaţiunea este scutită de TVA.”, se menționează în anunțul Primăriei Focșani. Detalii despre condițiile acestei licitații publice sunt pe site-ul primăriei.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu