AcasăActualitatePrima săptămână după Paști este Săptămâna Luminată

Prima săptămână după Paști este Săptămâna Luminată

Săptămâna care urmează praznicului Învierii Domnului este numită Săptămâna Luminată. În vechime, Botezul era săvârșit în noaptea de Paști. Cei botezați erau numiți „luminați” și purtau haine albe în toată săptămâna de după Paști. Sunt persoane care afirmă că, de la purtarea hainelor albe, această săptămână a primit numele de Săptămâna Luminată.
Dacă privim mai adânc, putem mărturisi că, în această perioadă, toate s-au umplut de lumina sfântă a Învierii Domnului.

Să ne amintim că, în noaptea Sfintelor Paști, se sting în biserică toate luminile. Numai candela de pe Sfânta Masă din Sfântul Altar rămâne aprinsă. Spațiul întunecos este chipul morții și al iadului în care a coborât Hristos cu sufletul Său. Candela aprinsă de pe Sfânta Masă este sufletul viu și îndumnezeit al Mântuitorului coborât la iad. Preotul adresează chemarea „Veniți să primiți lumină!” tuturor, nu doar anumitor persoane. Pe toți ne cheamă să facem trecerea de la întunericul morții la lumina vieții veșnice. Iar această trecere este exprimată prin aprinderea tuturor lumânărilor de la o singură lumânare. De aceea Biserica vestește de Sfintele Paști: „Acum toate s-au umplut de lumină: cerul și pământul și cele de sub pământ”. Iată de ce Biserica numește această săptămână ca fiind Săptămâna Luminată. Ea ne cheamă să purtăm în noi lumina Învierii lui Hristos și în această lumină să ne îmbrățișăm unul pe altul și să zicem fraților și celor ce ne urăsc pe noi.

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu „harți”. Biserica ne oferă dezlegare la mâncărurile de dulce datorită Învierii Domnului. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului și Duminica Tuturor Sfinților (prima după Rusalii), avem „dezlegare la pește”.

De la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni. Începând din Duminica Sfintelor Paști și până la Înălțarea Domnului, la Liturghie se cântă Axionul Paștilor: ”Îngerul a strigat …”, iar credincioșii se salută cu cuvintele: „Hristos a înviat!” și răspund: „Adevărat a înviat!”

În această săptămână nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice. Amintim că, începând cu praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Biserica nu mai face slujbe speciale pentru cei adormiți. Aceste slujbe sunt reluate după Duminica Tomii. Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate după o rânduială specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii. Așadar și cântările acestei slujbe vorbesc de biruința Vieții asupra morții.

Marți, în Săptămâna Luminată, au loc uscarea și sfărâmarea Sfântului Agnet, sfințit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfânta și Marea Joi, din Săptămâna Patimilor. Amintim că în Joia Mare, în cadrul Proscomidiei, pe lângă Sfântul Agnet, care se folosește la Sfânta Liturghie din ziua respectivă, se mai scoate încă un Agnet, care se sfințește împreună cu celălalt, fără să se rostească de două ori rugăciunile epiclezei și fără să se binecuvânteze fiecare separat. Al doilea Agnet este uscat și sfărâmat după o rânduiala specială. După ce este sfărâmat, este așezat într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar. Acest Agnet este folosit de-a lungul întregului an pentru împărtășirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserică din motive bine întemeiate. În vinerea din Săptămâna Luminată, de Izvorul Tămăduirii, se obișnuiește ca, după otpustul Sfintei Liturghii, să se săvârșească slujba sfințirii celei mici a apei. (sursa: crestinortodox.ro)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu