AcasăPoliticaPremieră în politica românească: o femeie este președintele Senatului

Premieră în politica românească: o femeie este președintele Senatului

Constituirea Parlamentului rezultat în urma alegerilor din 6 decembrie a adus o premieră în politica românească. Pentru prima dată în istoria democratică a țării, Senatul este condus de o femeie. Anca Dragu, din partea USR-PLUS, a fost aleasă președinte cu 75 de voturi pentru, din partea senatorilor coaliției de guvernare PNL-USR-PLUS-UDMR. Din partea PSD a concurat Lucian Romașcanu. „Mă aflu aici, în faţa dumneavoastră, într-o ipostază în care s-au mai aflat 46 de persoane, atâţia preşedinţi având Senatul din 1864, de la înfiinţare, şi până astăzi. Astăzi este o premieră, asistăm la un moment unic în istoria României, prima zi în care preşedintele Senatului – cel de-al doilea om în stat – este o femeie. Un gând care mă onorează şi mă responsabilizează. Sper ca acest moment să reprezinte o încurajare şi o motivaţie în plus pentru implicarea cât mai multor femei în politică şi în viaţa socială în general”, a spus, după alegere, prima femeie președinte a Senatului României.

Anca Dragu are 48 de ani și este economist de profesie, cu multă experiență în structurile economice și financiare europene. A lucrat la Comisia Europeană, la FMI, la Banca Națională a României și la compania E.ON. În perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017 a ocupat funcția de ministru al Finanțelor Publice în Guvernul Cioloș.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu