Tineri cu care ne mândrim – Povestea Elenei Irescu
Un vis împlinit, o luptă câștigată, o poveste de viață care inspiră… În spatele fiecărui succes stă o poveste. Astăzi vi-l împărtășim pe cel al Elenei Irescu – o tânără remarcabilă, crescută în sistemul de protecție al DGASPC Vrancea, care a reușit să-și urmeze visul și să absolve, cu fruntea sus, Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Este dovada vie că atunci când ai curaj, voință și oameni care cred în tine, orice este posibil.
1. Elena, ai parcurs un drum impresionant – de la sistemul de protecție la absolvirea unei facultăți de prestigiu. Cum ai descrie parcursul tău și ce te-a motivat să mergi înainte, indiferent de obstacole?
– Vă mulțumesc pentru apreciere! Despre parcursul meu pot spune că se aseamănă unei drumeții pe munte, în sensul că nu a fost ușor. Ca să poți urca pe munte este nevoie de prudență și perseverență, chiar dacă se instalează oboseala sau te rătăcești pe traseu. Depășind obstacolele, la final, privind în zare, vei ști că priveliștea a meritat efortul. Cât privește motivația, nu pot numi un lucru concret, ea având o orientare preponderent internă. În schimb, pot spune că ceea ce m-a ajutat să depășesc impedimentele care s-au ivit pe cale a fost gândul că acestui loc aparțin, fiind domeniul în care îmi doresc să profesez, iar când ești hotărât cu privire le ceea ce vrei să faci, nu există alt mers al lucrurilor, decât mersul înainte.
2. Cum a contribuit sprijinul oferit de DGASPC Vrancea și alți oameni din jurul tău în formarea ta personală și profesională? Ai avut un model sau o persoană care te-a inspirat?
– Răspunzând în ordinea întrebărilor adresate, din partea DGASPC Vrancea simt că am avut toată susținerea. Țin minte cu claritate una dintre întâlnirile cu doamna director, Daniela Nicolas, în care a exclamat „Fetelor, când aveți nevoie de ceva, veniți la mine, că vă ajut!”. Pe parcurs a demonstrat că ceea ce a rostit nu a fost un simplu cuvânt, ci o promisiunea reală și îndeplinită, fapt pentru care o asigur de recunoștință și deferență. Cea mai multă interacțiune am avut-o cu doamna Mihaela Paraschivescu și cu doamna Raluca Banu, care mi-au oferit ajutorul constant, indiferent despre ce ar fi fost vorba: de la ceea ce aparține sferei demersurilor birocratice până la simple informații și sfaturi, mereu găsind calea cea mai potrivită pentru rezolvarea unor situații problematice. Aprecierea mea are în vedere și ajutorul acordat din partea dumnealor, atunci când acesta a fost oferit cu depășirea programului de lucru. Cel mai mult m-a bucurat faptul că doamnele niciodată nu au spus „Îmi pare rău, dar nu se poate”, ci mereu au spus „Hai să vedem cum putem să rezolvăm problema”, implicarea dumnealor fiind reală, fapt pentru care, profund, le mulțumesc. Cea mai importantă sursă de sprijin a fost din partea asistenților maternali, pentru mine ei fiind mama și tata. Mereu mi-au fost aproape și în lipsa lor multe lucruri nu ar fi fost posibile, începând de la propria viață. Ei au fost cei care m-au crescut de la vârsta de 4 ani și tot ce au făcut, au făcut cu sufletul. Mi-au dat aripi să pot zbura, mi-au susținut zborul și m-au prins când am căzut. De asemenea, o contribuție însemnată în formarea mea personală și profesională pe care simt să o mărturisesc a avut-o un cadru didactic al Universități Alexandru Ioan Cuza din Iași, un luminos dascăl al Facultății de Drept, sub coordonarea căruia am avut onoarea și bucuria de a fi, în vederea realizării lucrării de licență. În această formă umilă, îndrăznesc a-mi exprima prețuirea și recunoștința pe care i le port și încurajez tinerii să descopere această facultate care ascunde profesori cu adevărat valoroși. Cât despre modele, cred că nu avem nevoie de modele, fiindcă avem deja modelul suprem: Dumnezeu. Ajutorul Său a fost de necontestat în tot ceea ce am reușit a întreprinde. Desigur, această discuție este mult prea profundă și complexă pentru o studentă proaspăt licențiată în Drept, dar cred că un jurist adevărat nu trebuie să uite că dreptul nu este despre rigoare și dosare, ci este despre ființe umane, astfel încât el trebuie să aibă dragostea Maicii Domnului pentru oameni și spiritul dreptății lui Dumnezeu: acel tip de dreptate izvorâtă din Iubire, care nu rănește, ci care tratează și vindecă.
3. De ce ai ales Facultatea de Drept și cum ai simțit acești ani de studii universitare? Ce ți-a plăcut cel mai mult și ce ți s-a părut cel mai dificil?
– Simt că Facultatea de Drept a fost cea care m-a ales pe mine. Când eram mică, îmi doream să fiu medic chirurg. Consider că tot medic chirurg sunt chemată să fiu, dar cu o altă orientare: chirurg pentru plăgi juridice. Acești ani au fost cu adevărat speciali și simt că profunditatea acestei perioade a lăsat o amprentă permanentă în constructul personalității mele. Chiar dacă există riscul de a suna puțin abstract, menționez că cel mai mult mi-a plăcut să observ cum sigla Facultății de Drept, în conținutul căreia este adăugat un element specific, reprezentat în imaginea unei balanțe, s-a transpus în mod real în trăirile mele, constituind echivalentul unor lecții importante pe care le-am dobândit pe parcursul acestor ani, una dintre cele mai de seamă lecții fiind aceea despre echilibru. Cu toții știm că ce este prea puțin nu ajunge și că ce este prea mult strică. Privitor la lucrurile dificile, nu îmi dau seama dacă a existat un lucru pe care să-l pot cataloga drept „cel mai dificil”, însă știu că mi-a fost și încă îmi este greu să respect un program adecvat de odihnă. Fiind obișnuită să învăț preponderent pe timpul nopții, nu reușesc să mă odihnesc suficient sau corespunzător nici măcar în acele zile mai libere, fiindcă reflexul a fost format. Poate părea un lucru mărunt, dar nu este, fiindcă sunt conștientă despre cum starea de oboseală influențează în mod negativ capacitatea atenției și sănătatea, în general. Îmi propun să remediez acest aspect.
4. Care sunt planurile tale de viitor? Intenționezi să profesezi în domeniul juridic? Ai un vis pe care speri să îl transformi în realitate în următorii ani?
– Chiar dacă studiile universitare de licență își cunosc sfârșitul în acest punct, călătoria mea abia începe. Mă simt continuu într-o mișcare ascendentă, din ce în ce mai aproape de visul meu. Îmi doresc să profesez în acest domeniu, în calitate de magistrat, iar în continuare îmi propun să urmez studiile unui program de masterat din cadrul aceleiași universități.
5. Ce mesaj le-ai transmite tinerilor care se află acum în sistemul de protecție și poate nu au încă încredere în ei înșiși sau nu îndrăznesc să viseze departe?
– Mesajul pe care îl transmit tinerilor care se află în sistemul de protecție socială, dar nu doar lor, ci tuturor tinerilor, este următorul: să creadă în două voci. În vocea lor care spune că „Se poate!” atunci când cei din jur spun că „Este imposibil!” și în vocea lui Dumnezeu care spune „Pot Eu atunci când tu nu poți!”.
Elena este dovada clară că prin educație, determinare, prin sprijinul nostru și al comunității, destinele pot fi rescrise. Astăzi, ea ne dă tuturor o lecție de curaj și speranță. Felicitări, Elena! Ești o inspirație pentru noi toți și un simbol al reușitei prin muncă, credință și perseverență! (DGASPC Vrancea)
