Pokerul este unul dintre cele mai vechi și populare jocuri de cazinou. Varianta cea mai apropiată de ceea ce cunoaștem astăzi a apărut în secolul XIX, în Statele Unite ale Americii, fiind popular prima dată pe vasele de transport de mărfuri și persoane de pe fluviul Mississippi. Ulterior, s-a răspândit în restul teritoriilor, iar treptat a avut succes în toată lumea. În secolul nostru, pokerul a devenit tot mai cunoscut și apreciat și datorită cazinourilor online care sunt din ce în ce mai performante atât din punct de vedere tehnic cât și al ofertei de jocuri și promoții. Cele mai căutate jocuri de pe platformele de gambling sunt sloturile, ruleta, pokerul, blackjack-ul, baccarat-ul. Acestea se prezintă sub mai multe variante pentru a acoperi o gamă cât mai vastă de public. Bineînțeles că aproape fiecare dintre jocurile din cazinourile online pot fi jucate și gratuit, grație versiunilor demo și unor bonusuri precum cazinouri cu rotiri gratuite, prin care jucătorii pot încerca anumite sloturi în limita unui număr de free spins.
Majoritatea clienților cazinourilor tradiționale și digitale joacă în scop recreațional. Această idee se aplică și în cazul jocului de poker. Deși nu există statistici oficiale cu privire la numărul jucătorilor de poker amatori vs. profesioniști, se consideră cu în jur de 95% – 99% sunt amatori, iar restul de 1% – 5% sunt profesioniști. Cei care joacă poker în scop recreațional o fac ocazional, de obicei pe site-urile cazinourilor online, nu folosesc strategii avansate și nu urmăresc obținerea de profit. În schimb, jucătorii profesioniști trăiesc din această activitate, tratează pokerul ca pe un job, aplică strategii matematice și psihologice, participă la turnee și cheltuiesc sume mari de bani. Iată cum arată, în detaliu, pokerul jucat pentru amuzament în comparație cu cel exclusiv în scop profesional și ce strategii folosesc jucătorii renumiți:
Diferența dintre pokerul recreativ și cel profesionist
Pokerul este nu doar un joc de noroc, ci și un joc al minții, care este provocator atât pentru profesioniști cât și pentru amatori.
Pokerul recreativ
Din punctul de vedere al unui jucător amator, pokerul este doar o activitate de petrecere a timpului liber, la fel ca mersul la cinema sau la un eveniment sportiv. Chiar dacă printre jucătorii recreaționali există și jucători buni, de obicei, o persoană care joacă la acest nivel nu alocă timp pentru pregătire, nu urmărește să investească bani în a învăța să joace cât mai bine și nici nu își dorește să obțină profit pe termen lung. Dacă reușește să câștige pe moment, se bucură, dar nu își stabilește ca scop să aplice strategii pentru a obține alte câștiguri. Scopul unui jucător care joacă în scop recreativ este amuzamentul, socializarea, plăcerea de moment. Un astfel de jucător se bazează mai mult pe noroc și intuiție, decât pe calcule matematice și tehnici de psihologie umană. În pokerul recreativ, jucătorii nu fac analize post joc și nu urmăresc să își perfecționeze greșelile din sesiunile anterioare. De obicei, joacă în cazinouri online, la jocuri live cu prietenii sau în cazinouri terestre. Ei nu au un management al bugetului pentru că joacă doar uneori. Nici nu consideră că pierderile sunt o problemă din moment ce joacă rar, sume modeste.
Pokerul profesionist
Este opus celui recreațional din mai multe puncte de vedere. O persoană care a ajuns să joace la acest nivel privește jocul ca pe un job adevărat și trăiește exclusiv din această activitate. Are ținte foarte clare stabilite în minte: alocă timp și bani pentru pregătire, învață strategii de joc și tehnici de cunoaștere a adversarilor prin prisma psihologică, dorește să obțină profit și acționează pentru îndeplinirea scopului. Pentru a învăța, folosește mai multe tipuri de surse, de la cărți și tutoriale până la softuri de analiză și statistici. Cunoaște termeni de specialitate, precum EV (valoare așteptată), range-uri de mâini de cărți, GTO (Game Theory Optimal) etc. Își analizează propriul stil de joc, fac statistici și ia decizii de îmbunătățire a jocului pe baza analizelor și statisticilor.
Sumele alocate pentru joc sunt consistente și sunt gestionate la modul cel mai serios. Un profesionist are un buget alocat strict pentru joc, dispune de bani suficienți pentru a nu-i perturba viața personală, mai ales că pokerul are și un element de noroc, motiv pentru care sesiunile de joc pot fi marcate de runde lungi de pierderi consecutive. Gestionarea unor perioade de pierderi se face și printr-un bun control emoțional. Un jucător profesionist știe să joace echilibrat pentru a nu-și perturba viața personală.
Jucători celebri și strategii consacrate
Turneele celebre de poker precum WSOP și popularizarea lor la TV au scos în evidență cei mai celebri jucători, renumiți pentru stilul lor de joc și pentru sumele impresionante câștigate. Canadianul de origine română, Daniel Negreanu, cunoscut și sub numele de Kid Poker, este unul dintre cei mai renumiți jucători de poker din lume. El are în palmares mai bine de 50 de milioane de dolari, câștigați din turnee, 6 brățări WSOP și 2 titluri WSOP Player of the Year. El se bazează mult pe citirea adversarului, pe un bun control al mizelor, reușind să se adapteze mereu la ceea ce se întâmplă la masa de joc. Daniel Negreanu știe atât de bine să citească jucătorii încât reușește uneori să știe exact ce cărți au în mână. El evită să joace prin asumarea de riscuri mari, de aceea joacă de multe ori cu poturi mici. Americanul Phil Ivey, supranumit The Tiger Woods of Poker, are 10 brățări WSOP, fiind considerat cel mai complet jucător de poker. El are un stil agresiv, cu bluff-uri extraordinare, plasate exact când trebuie. Știe să își controleze foarte bine emoțiile, joacă pe mize mari și se adaptează mereu la situație. Datorită dinamismului său nu poate fi încadrat într-un șablon anume. Americanul Doyle Brunson, cunoscut drept Texas Dolly, este un nume legendar al pokerului. Brunson a decedat în 2023, iar de-a lungul vieții a obținut 10 brățări WSOP, a scris celebra carte „Super/System”, una dintre primele cărți despre strategii de poker pentru jucătorii avansați. Brunson era renumit prin stilul său de joc agresiv, punea mereu presiune pe adversari, știa să controleze jocul prin tehnici de psihologie. Americanul Phil Hellmuth (The Poker Brat) deține recordul mondial de 17 brățări WSOP, cu câștiguri care depășesc 20 de milioane de dolari din turnee live. El este cunoscut pentru exploatarea greșelilor adversarilor mai slabi, având un stil precaut. Germanul Fedor Holz este reprezentantul generației noi, cunoscut pentru un stil de joc bazat pe matematică avansată și GTO, el reușind să ducă acest stil de joc la un nivel foarte ridicat. GTO este un stil de joc matematic, care presupune un echilibru între bluff și mâini foarte bune în așa fel încât adversarii să nu poată identifica anumite tipare.
Exploitative Play este o strategie renumită în pokerul tradițional, care presupune exploatarea greșelilor adversarilor. Pe baza slăbiciunilor lor sunt luate deciziile potrivite. Tight-Aggressive (TAG) presupune selectarea unui număr mic de mâini la început și jucarea lor într-un mod agresiv.
Concluzie
Așadar, pokerul a fost și este în continuare și un joc al minții, nu doar al norocului. Poate să aducă profit serios celor care reușesc să îl ridice la nivel profesionist.