AcasăActualitatePNL Vrancea are un reprezentant în conducerea națională a partidului

PNL Vrancea are un reprezentant în conducerea națională a partidului

Deputatul de Vrancea, Ion Ștefan, a fost ales membru în Biroul Politic Național al PNL. După alegerea președintelui (în persoana lui Ludovic Orban), în cadrul Congresului Național, duminică a fost o zi încărcată, dedicată alegerii componenței Biroului Politic Național, în ședința Consiliului Național. Mai întâi au fost aleși 4 prim-vicepreședinți (Ilie Bolojan, Mircea Hava, Iulian Dumitrescu, Raluca Turcan), apoi 8 vicepreședinți pe domenii, 8 vicepreședinți pe regiuni și 16 membri. Numărarea voturilor s-a întins până spre orele nopții. Deputatul Ion Ștefan a obținut 1.019 voturi din partea delegaților la Consiliul Național, fiind clasat pe locul al VI-lea în ierarhie, dintr-un total de 40 de candidați. Astăzi va avea loc prima ședință a Biroului Politic Național care va stabili, în primul rând, mesajul și atitudinea PNL față de moțiunea de cenzură depusă în Parlament de coaliția PSD-ALDE împotriva propriului guvern.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu