Ne apropiem de o perioadă a anului în care, din păcate, riscul de incendii la gospodării crește considerabil. Temperaturile scăzute determină utilizarea intensă a mijloacelor de încălzire, iar neglijența, improvizațiile și lipsa întreținerii pot duce la pierderi de vieți și bunuri importante. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea continuă să acorde o atenție deosebită siguranței cetățenilor, prin intervenție promptă, acțiuni preventive și campanii de informare menite să reducă numărul incendiilor și să crească gradul de conștientizare al populației. În acest context, prezentăm o analiză a situației operative din sezonul rece 2024–2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, evidențiind principalele tendințe și măsuri ce trebuie aplicate pentru a preveni evenimentele nedorite.
- Situația generală a intervențiilor
În perioada sezonului rece 2024–2025, forțele profesioniste, voluntare și private pentru situații de urgență din județul Vrancea au desfășurat 3.239 de intervenții, în scădere cu 14,47% față de sezonul rece anterior, când s-au înregistrat 3.787 acțiuni. Această scădere reflectă o îmbunătățire ușoară a comportamentului preventiv al populației și o intensificare a activităților de control și instruire derulate de ISU Vrancea. Totuși, ponderea mare a incendiilor generate de cauze domestice rămâne un semnal de alarmă. Cele mai multe intervenții, peste două treimi din total, au fost misiuni pentru acordarea primului ajutor medical calificat prin echipajele SMURD — 2.144 cazuri. Au urmat 203 intervenții pentru stingerea incendiilor, 94 incendii de vegetație, 134 recunoașteri în teren, 91 cazuri de asistență a persoanelor, 32 intervenții la descarcerare și alte tipuri de acțiuni specifice. Cea mai mare pondere a activității a fost asigurată de Detașamentul de Pompieri Focșani, care a participat la aproape jumătate dintre misiuni – peste 48% din totalul intervențiilor la nivel județean.
- Analiza detaliată a incendiilor
În sezonul rece 2024–2025, la nivelul județului Vrancea s-au produs 203 incendii, în scădere față de 237 în anul anterior. Deși numărul total al incendiilor este mai mic, valoarea pagubelor și gravitatea consecințelor au crescut. Pagubele estimate se ridică la peste 14,1 milioane lei, în timp ce bunurile și instalațiile salvate depășesc 101 milioane lei. Aproximativ 87% dintre incendii s-au produs la gospodării ale populației, ceea ce confirmă vulnerabilitatea locuințelor individuale în sezonul rece. Alte incendii s-au înregistrat la operatori economici, instituții publice și infrastructuri de utilități.
- Distribuția pe luni și localități
Cele mai multe incendii s-au produs în luna martie, cu un total de 46 de cazuri, reprezentând 22,6% din totalul evenimentelor. Această creștere din finalul sezonului rece este explicată prin acumularea de funingine în coșurile de fum, folosirea improvizațiilor pentru încălzire și neglijența în supravegherea sobelor.
La nivel teritorial, localitățile cele mai afectate au fost:
- municipiul Focșani – 34 incendii,
- municipiul Adjud – 8 incendii,
- Mărășești – 7 incendii,
- comunele Țifești și Vânători – câte 4 incendii fiecare.
- Cauzele principale
Analiza tehnică a cauzelor de izbucnire arată că peste 63% dintre incendii au fost determinate de coșuri de fum necurățate sau defecte și de instalații electrice improvizate ori deteriorate. Printre cauzele frecvente identificate se numără:
- coșuri și burlane de fum defecte, fisurate sau necurățate: 75 cazuri (36,95%);
- instalații electrice defecte sau suprasolicitate: 53 cazuri (26,61%);
- foc deschis în spații deschise (resturi vegetale, gunoaie, miriști): 15 cazuri (7,39%);
- cenușă și jar neîndepărtate corespunzător: 14 cazuri;
- mijloace de încălzire improvizate sau lăsate nesupravegheate: 14 cazuri;
- fumatul în locuri nepermise și manipularea neglijentă a focului: 7 cazuri;
- incendieri intenționate: 4 cazuri.
În ceea ce privește mecanismul de aprindere, 35% dintre incendii au avut la origine efectul termic prin contact direct sau radiație, aproape 28% au fost cauzate de scurtcircuite electrice, iar 21% de jar și scântei rezultate din exploatarea necorespunzătoare a sistemelor de încălzire.
- Intervalele orare critice
Majoritatea incendiilor s-au produs în intervalul orar 18:00 – 23:00, perioadă în care locuințele sunt ocupate, iar sistemele de încălzire funcționează la capacitate maximă. Totodată, peste 80% dintre incendiile la gospodării s-au produs în mediul rural, unde lipsa instalațiilor de detecție și a sistemelor de alarmare a îngreunat sesizarea rapidă a incendiilor, conducând la pierderi materiale mai mari.
- Victime și pierderi umane
Pe durata sezonului rece 2024–2025 s-au înregistrat 2 persoane decedate și 11 persoane rănite (10 adulți și 1 copil). Cele mai multe victime au fost persoane vârstnice, care locuiau singure și utilizau sobe vechi sau improvizate. În unele cazuri, incendiile au izbucnit în timpul nopții, iar victimele au fost surprinse în somn de degajările de fum și gaze toxice. Este important de subliniat că majoritatea acestor tragedii puteau fi evitate printr-o simplă curățare a coșului de fum sau prin verificarea instalației electrice de către personal autorizat.
- Analiza tendințelor și concluzii operative
Comparativ cu sezonul rece anterior, putem remarca o scădere a numărului total de incendii, dar o creștere a valorii pagubelor și o constanță a cauzelor generatoare. Această tendință arată că, deși numărul evenimentelor s-a redus, gravitatea și amploarea unora dintre ele s-au amplificat, mai ales în gospodăriile în care nu s-au respectat regulile elementare de siguranță. În același timp, timpul mediu de răspuns al echipajelor ISU Vrancea s-a menținut sub 13 minute, ceea ce a permis limitarea extinderii incendiilor și salvarea unor valori semnificative.
Totuși, analiza operativă confirmă faptul că măsurile tehnice și comportamentele preventive ale populației rămân esențiale pentru reducerea numărului de evenimente. Pe măsură ce temperaturile scad, tot mai multe locuințe revin la utilizarea sobelor, centralelor termice pe lemne sau a altor mijloace de încălzire tradiționale. Aceste sisteme, dacă nu sunt corect întreținute, pot deveni rapid surse de incendiu. Din acest motiv, dorim să reamintim câteva reguli simple, dar esențiale, care pot salva vieți și bunuri.
- Sobe și coșuri de fum
Soba, oricât ar părea de inofensivă, trebuie folosită cu responsabilitate. În primul rând, coșurile de fum trebuie curățate periodic, cel puțin o dată pe an, înainte de începerea sezonului rece. Depunerile de funingine se pot aprinde ușor, iar fisurile din coș pot permite pătrunderea fumului sau a flăcărilor în structura acoperișului. Este foarte important ca soba să fie montată pe o bază sigură, stabilă, din materiale incombustibile și să nu fie amplasată prea aproape de mobilier, perdele sau alte materiale care pot lua foc. În fața ușii focarului trebuie pusă o placă metalică de protecție, astfel încât scânteile să nu aprindă podeaua. La sobele metalice sau din fontă, care se încălzesc repede, trebuie păstrată o distanță de cel puțin un metru față de obiectele combustibile. În cazul sobelor de teracotă sau cu acumulare de căldură, pereții exteriori trebuie să fie reci, iar porțiunile care traversează elemente de lemn – grinzi, planșee sau acoperișuri – trebuie izolate corespunzător.
Totodată, nu supraîncărcați focarul și nu folosiți lichide inflamabile pentru aprindere. Cantitatea de lemne trebuie să fie potrivită dimensiunii sobei, pentru a evita deformarea sau fisurarea elementelor. După stingerea focului, cenușa se evacuează doar după răcirea completă, în recipiente metalice cu capac, care se păstrează la distanță de construcții, garduri sau materiale inflamabile. Și un aspect foarte important: nu adormiți niciodată cu focul aprins și nu lăsați soba nesupravegheată, mai ales în locuințele unde se află copii sau persoane vârstnice.
- Centrale termice pe lemne
Tot mai multe gospodării folosesc centrale termice pe combustibil solid – lemne, brichete sau peleți. Aceste echipamente trebuie montate și exploatate cu grijă. Camera în care se află centrala trebuie să fie aerisită, curată și lipsită de materiale combustibile, iar alimentarea cu combustibil se face numai cu materiale uscate, fără reziduuri sau resturi menajere. Racordul dintre centrală și coșul de fum trebuie să fie etanș și sigur, realizat din elemente metalice rezistente la temperatură.
Nu depozitați în apropierea centralei lemne, textile, hârtie sau recipiente cu lichide inflamabile. În cazul în care observați scăpări de fum, miros de ars sau flacără la îmbinări, opriți imediat alimentarea și solicitați ajutorul unui specialist. Verificarea și curățarea coșului de fum, precum și a întregului sistem de evacuare, trebuie efectuate cel puțin de două ori pe an – înainte și după sezonul rece.
- Instalații electrice
O altă cauză frecventă a incendiilor din sezonul rece este instalația electrică neîntreținută. În foarte multe gospodării, firele sunt vechi, izolarea este deteriorată, iar aparatele de mare putere sunt conectate la aceleași prelungitoare. Pentru a evita riscul de incendiu, este esențial ca instalația electrică să fie verificată periodic de un electrician autorizat. Nu folosiți improvizații, nu înlocuiți siguranțele cu sârme sau alte materiale metalice, nu ascundeți cablurile sub covoare și nu legați mai multe aparate mari la același prelungitor. Aparatele de încălzire electrice – radiatoare, reșouri, aeroterme – trebuie să fie în stare bună de funcționare și amplasate la cel puțin jumătate de metru față de obiectele care pot arde. Nu le lăsați în funcțiune atunci când părăsiți locuința și nu uscați haine pe acestea.
- Fumatul și folosirea focului deschis
Fumatul rămâne una dintre cauzele aparent banale, dar extrem de periculoase, mai ales în locuințele unde există materiale ușor inflamabile. Evitați fumatul în pat, în apropierea perdelelor sau mobilierului. Țigările nu se sting în coșul de gunoi și nu se aruncă în vegetație uscată.
În gospodării, nu aprindeți focuri în aer liber pentru arderea resturilor vegetale. Acestea se pot extinde rapid către garduri, anexe sau locuințe. Dacă este necesar să curățați grădina, folosiți mijloace controlate și supravegheați permanent focul. Nu utilizați focul deschis în apropierea șurilor, hambarelor, magazinelor sau construcțiilor din lemn. În perioadele cu vânt puternic, aprinderea focului în spații deschise este strict interzisă.
- Depozitarea materialelor combustibile
Un alt aspect ignorat adesea este depozitarea necorespunzătoare a materialelor combustibile. Lemnele, textilele, cartonul, hârtia sau combustibilii lichizi trebuie ținute la distanță de sursele de căldură. Nu depozitați materiale în jurul sobei, în pod, în jurul coșurilor de fum sau în camera centralei.
De asemenea, nu blocați căile de evacuare – ușile, scările sau curțile de acces trebuie menținute libere, pentru ca în caz de urgență evacuarea să fie rapidă. Recipientele cu lichide inflamabile, precum benzina, vopselele sau diluanții, trebuie păstrate în spații ventilate, ferite de flăcări și de surse de căldură.
- Alte măsuri esențiale de siguranță
În orice locuință, un detector de fum sau de monoxid de carbon poate face diferența dintre viață și moarte. Aceste dispozitive sunt accesibile, ușor de montat și oferă avertizare timpurie în caz de incendiu sau scăpări de gaze. Asigurați-vă că toți membrii familiei știu cum să reacționeze în caz de urgență:
- cum să alerteze 112,
- cum să părăsească locuința în siguranță,
- cum să nu revină în interior pentru a salva obiecte.
Nu blocați accesul autospecialelor în curți, alei sau străzi înguste – un minut câștigat pentru pompieri poate însemna o casă salvată.
- Concluzie
Toate aceste măsuri nu sunt doar recomandări generale – ele sunt gesturi simple, pe care le putem face fiecare dintre noi, pentru siguranța propriei familii și a celor din jur. De cele mai multe ori, incendiile nu apar din cauze inevitabile, ci din neatenție, grabă sau neglijență. Un coș de fum curățat, o instalație electrică verificată și o sobă supravegheată pot preveni o tragedie.
Siguranța nu se improvizează. Ea se construiește zi de zi, prin responsabilitate și prin respectarea regulilor simple de prevenire a incendiilor. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea continuă să fie alături de comunitate prin acțiuni preventive, verificări și campanii de informare, dar adevărata protecție începe în fiecare casă – cu un gest simplu, făcut la timp. Fiecare dintre noi poate contribui la siguranța comunității printr-un gest simplu: întreținerea sobei, verificarea coșului de fum, atenția la instalația electrică sau evitarea improvizațiilor.
Din păcate, în fiecare an pierdem vieți și bunuri care ar fi putut fi salvate printr-o minimă prevenție. ISU Vrancea va continua să desfășoare campanii de informare și control, alături de autoritățile publice locale, serviciile voluntare și mass-media, pentru a asigura un climat de siguranță pe întreaga perioadă a sezonului rece. „O casă sigură este o casă în care focul rămâne acolo unde trebuie – în sobă.” (ISU Vrancea)