Credința creștinilor în Învierea lui Hristos și învierea tuturor oamenilor la sfârșitul veacurilor a fost cea mai nouă și neobișnuită credință apărută în lumea antică
Grecii antici credeau în nemurirea sufletului, dar nu credeau în învierea trupului, acesta fiind considerat o închisoare pentru suflet (cf. Fapte 17, 31). În mitologia greco-romană, învierea era asociată cu primăvara, cu înverzirea sau înflorirea naturii vegetale. În Vechiul Testament, evreii credeau în învierea morţilor, dar ca revenire a lor la viața biologică pământească obișnuită, fără o transformare a trupului înviat. Profeția lui Iezechiel, care se referă la învierea generală a morților, a fost adesea interpretată mai mult ca o reînnoire sau restaurare a vieții poporului evreu (cf. Iezechiel 37, 1-14). De asemenea, profetul Isaia (26, 19) și Psalmii 15, 10 şi 49,1-4 se referă la învierea din morţi. Însă, cea mai clară profeție privind învierea morților, se află în capitolul 12 al cărţii prorocului Daniel: „Și mulți dintre cei care dorm în țărâna pământului se vor scula, unii la viață veșnică, iar alții spre ocară și rușine veşnică” (Daniel 12, 2). Totuşi, pentru a se evita influenţa unor mitologii ale popoarelor vecine asupra evreilor, în Vechiul Testament s-a vorbit puțin despre înviere, încât în timpul activităţii mesianice a lui Iisus din Nazaret, în poporul evreu, farisei credeau în învierea morţilor, dar saducheii nu credeau în înviere.
Învierea lui Hristos nu este revenire la viața biologică trecătoare, ci desființare a morții și inaugurare a vieții cerești veșnice
Printre multele vindecări minunate pe care le-a săvârşit, Domnul Iisus Hristos a săvârşit şi trei învieri din morţi ale unor persoane tinere: fiica lui Iair, fiul văduvei din Nain și prietenul Său Lazăr din Betania. Dar toate aceste trei învieri din morți săvârşite de Iisus au fost reveniri la viața pământească limitată în timp sau trecătoare. Însă Învierea Domnului Iisus Hristos este total diferită de aceste trei învieri din morți, deoarece, prin învierea Sa, El a inaugurat o altă viaţă: viaţa cerească veşnică. Fiind Dumnezeu-Omul, Domnul Iisus Hristos a prezis sau a profețit de trei ori că El va fi răstignit, dar a treia zi va învia din morți (cf. Matei 16, 21; Marcu 8, 31; Luca 9, 22; Ioan 2, 19-22). De asemenea, în convorbirea Sa cu Marta, sora lui Lazăr, Domnul Iisus Hristos a explicat că Învierea de obşte din Ziua de apoi va fi săvârşită de El Însuşi, deoarece El dăruieşte oamenilor învierea și viața veșnică: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25). Iar mai înainte, într-un alt context, Iisus a spus ucenicilor Săi: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi (Ioan 6, 54). El poate face tot ceea ce a făgăduit, pentru că El este Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om, tocmai pentru a mântui sau elibera pe oameni de păcat şi de moarte şi a le dărui viaţa cerească veşnică.
În primele veacuri ale Bisericii, sub influența filosofiei grecești antice și a altor curente de gândire, unii eretici, îndeosebi gnosticii, negau valoarea trupului uman şi respingeau credința în învierea trupului. Pe aceşti eretici i-a combătut îndeosebi Sfântul Irineu, Episcop de Lyon (†202), în celebra sa carte Împotriva ereziilor, și scriitorul bisericesc latin Tertulian (†după 220), jurist și apologet, în cartea sa Învierea morților. Sfântul Irineu de Lyon, subliniind demnitatea și valoarea trupului omenesc, ca parte constitutivă a omului creat de Dumnezeu, după chipul și asemănarea Lui (Facerea 1, 26-27), spune că modelul după care a fost creat primul om (Adam) era Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Se va întrupa sau înomeni mai târziu, „la plinirea vremii”, pentru mântuirea oamenilor. „Dumnezeu – spune sfântul Irineu – va fi slăvit în cel lucrat și modelat de El (în Adam n.n.), când l-a făcut conform și asemănător Fiului Său. Căci, prin mâinile Tatălui, adică prin Fiul și Duhul, omul, nu o parte din om, este făcut după chipul și asemănarea (lui Dumnezeu). […] Omul desăvârșit este amestecul și unirea sufletului, care a primit Duhul Tatălui, cu trupul modelat după chipul (lui Dumnezeu)”.
De-a lungul secolelor, cu credință, speranță și iubire, Biserica Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi a vestit adevărul Învierii lui Hristos și a mărturisit nădejdea învierii tuturor oamenilor. Cum? Prin predică și cateheză, imnografie și iconografie liturgică, dar mai ales printr-o perioadă de șapte săptămâni de post și rugăciune, pocăință și împărtășire euharistică mai deasă, ca pregătire pentru cea mai mare sărbătoare a Bisericii, sărbătoarea Învierii Domnului Hristos sau Sfintele Paști. Această „Sărbătoare a Sărbătorilor” luminează și orientează întreaga viață a Bisericii spre Învierea de obște și spre fericirea eternă a îngerilor și a oamenilor din împărăția iubirii veșnice a prea Preasfintei Treimi. De aceea, în cântările Sfintelor Paști, Domnul Hristos Cel înviat este numit „Bucuria cea veșnică”. Ne rugăm Lui să ne dăruiască tuturor bucurie și pace, sănătate și mântuire!
Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (basilica.ro/ mesajul integral AICI)
