AcasăPoliticaParlamentul European a votat prelungirea cu 18 luni a proiectelor finanțate prin...

Parlamentul European a votat prelungirea cu 18 luni a proiectelor finanțate prin PNRR

Eurodeputații doresc să extindă finanțarea UE pentru redresare după anul 2026 pentru a asigura finalizarea investițiilor-cheie și a proiectelor la scară largă. O rezoluție adoptată în plen cu 421 voturi pentru, 180 împotrivă și 55 abțineri subliniază efectul stabilizator al Mecanismului de redresare și reziliență (MRR) într-o perioadă de incertitudine economică semnificativă în Europa.

Deputații iau act de faptul că MRR a împiedicat fragmentarea pieței interne a UE și a promovat redresarea. Aceștia doresc ca finanțarea MRR să respecte principiul adiționalității și să nu înlocuiască finanțarea politicii de coeziune. Rezoluția solicită investiții specifice în apărarea UE, educație și competențe, și mai multe măsuri transfrontaliere și multinaționale, inclusiv în transportul feroviar de mare viteză. Deputații insistă asupra accelerării investițiilor în protecția socială și integrarea grupurilor vulnerabile. De asemenea, aceștia încurajează statele membre să își modifice planurile naționale de investiții utilizând REPowerEU pentru a stimula autonomia energetică a UE.

MRR expiră în 2026

Deputații sunt îngrijorați de faptul că intervalul scurt de timp pentru punerea în aplicare a finanțării restante din MRR ridică provocări în ceea ce privește finalizarea reformelor-cheie, a investițiilor la scară largă și a proiectelor inovatoare, precum și a celor 70% din jaloanele și țintele care nu au fost încă atinse. Aceștia îndeamnă Comisia să instituie noi programe, care ar trebui să fie flexibile și reactive la circumstanțele în schimbare și să garanteze previzibilitatea. Deputații cer, de asemenea, o prelungire de 18 luni pentru proiectele mature în curs de desfășurare.

Transparență și simplificare

Este probabil ca beneficiile pe termen lung ale MRR pentru produsul intern brut să fie de trei până la șase ori mai mari decât banii cheltuiți, dar deputații sunt preocupați de costul total al rambursărilor dobânzii de capital al fondurilor Next Generation EU (NGEU). Aceștia reiterează necesitatea unui mecanism solid de audit și monitorizare a cheltuielilor din MRR pentru a preveni utilizarea abuzivă, dubla finanțare și duplicarea cu alte programe ale UE. Aceștia solicită legături mai clare între jaloane, ținte și punerea efectivă în aplicare a proiectelor și îndeamnă Comisia să țină seama de recomandările Curții de Conturi Europene pentru orice instrumente viitoare bazate pe performanță similare MRR, în special în contextul unui CFM mai bine direcționat.

Deputații apreciază modul în care tabloul de bord privind redresarea și reziliența oferă cetățenilor informații de bază cu privire la progresele generale înregistrate în punerea în aplicare a planurilor naționale. Cu toate acestea, ei insistă asupra faptului că aceasta ar trebui să includă informații privind întreprinderile implicate, inclusiv contractanții și subcontractanții, precum și proprietarii finali ai acestora. Aceștia solicită, de asemenea, simplificarea urgentă a cerințelor de depunere a cererilor și de raportare, pentru a ajuta solicitanții mai mici și pentru a maximiza absorbția și impactul finanțării, consolidând totodată rolul autorităților locale și regionale în conceperea, revizuirea sau implementarea planurilor naționale de redresare și reziliență (PNRR).

Victor Negrescu (S&D, România), coraportor în numele Comisiei pentru bugete, a declarat: „Trebuie să ne asigurăm că fiecare euro este cheltuit corect, transparent și are un impact pozitiv asupra cetățenilor și întreprinderilor noastre. Dacă nu acționăm acum, investițiile critice riscă să rămână nefinalizate după încheierea mecanismului în august 2026. Trebuie să accelerăm punerea în aplicare, să reducem birocrația și să ajutăm beneficiarii. În calitate de raportor pentru buget în acest dosar, am insistat pentru soluții concrete și am solicitat o prelungire a finanțării cu 18 luni pentru proiectele mature. Am solicitat, de asemenea, ca proiectele nefinalizate să poată continua în cadrul altor instrumente ale UE, cum ar fi fondurile de coeziune, InvestEU sau un viitor Fond pentru competitivitate, și ca statelor membre să li se permită să își adapteze mai rapid și mai ușor planurile naționale de redresare și reziliență în conformitate cu obiectivele MRR. Nu acceptăm lucruri făcute cu jumătăți de măsură. Astăzi, Parlamentul transmite un mesaj clar: suntem alături de cetățeni și luptăm pentru finalizarea proiectelor esențiale.”

Siegfried Mureșan (PPE, România), coraportor în numele Comisiei pentru afaceri economice și monetare, a declarat: „Insistăm să ne asigurăm că fondurile Mecanismului de redresare și reziliență aduc beneficii concrete cetățenilor. Acesta este motivul pentru care Parlamentul solicită o prelungire cu 18 luni pentru proiectele mature din cadrul MRR. Această prelungire s-ar aplica proiectelor care sunt pe cale de a fi finalizate cu succes, dacă prelungirea ar fi acordată. În același timp, solicităm o revizuire a modului în care fondurile necheltuite din MRR pot sprijini noile priorități strategice ale Europei, în special consolidarea competitivității și consolidarea capabilităților noastre de apărare. În fața tensiunilor geopolitice tot mai mari, Europa trebuie să acționeze în mod decisiv pentru a-și apăra cetățenii.” (Parlamentul European)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu