AcasăComuna meaCOTESTIPagube mari în urma unui incendiu la o gospodărie din Budești. Proprietarul...

Pagube mari în urma unui incendiu la o gospodărie din Budești. Proprietarul a suferit un atac de panică

În perioada sezonului rece, una din cauzele producerii a numeroase incendii izbucnite la gospodăriile populației este generată de amplasarea necorespunzătoare ori neprotejarea termică față de materialele combustibile a coșurilor de fum. Un astfel de eveniment s-a produs în această dimineață, în jurul orei 06:00, în comuna Cotești. Un apel primit la numărul unic de urgență 112 anunța izbucnirea unui incendiu la o locuință situată în satul Budești.

La fața locului s-au deplasat, 3 echipaje cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul acoperișului locuinței, cuprinzând o suprafață de circa 300 mp. Pentru gestionarea situației de urgență, au acționat în cooperare cu pompierii militari și pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cotești. După aproximativ 3 ore de luptă cu flăcările, echipajele de stingere au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite, fiind salvate astfel bunurile din 5 camere de locuit.

În urma producerii evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o coșul de fum amplasat ori neprotejat termic față de materialele combustibile, au ars: acoperișul construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de circa 300 mp, bunurile aflate în 3 camere dintr-o anexă alipită cu locuința, precum și 6 cuburi de plastic în care erau depozitate aproximativ 6 t de vin. În timpul intervenției, paramedicii au acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex masculin, în vârstă de 64 de ani, care a suferit atac de panică. Ulterior, pacientul a fost preluat și transportat cu ambulanța SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani. (ISU Vrancea)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu