Sindicaliștii din învățământ, către elevi, părinți și studenți: ”Vă rugăm să...

0
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, în semn de revoltă față de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare...

FOTO Secția de Pompieri Vidra a împlinit 30...

0
În urmă cu 30 de ani, la 1 septembrie, lua ființă Compania de Pompieri Vidra din cadrul Grupului de Pompieri Vrancea. În toată această...

Meteo: vreme de vară în prima jumătate a lunii septembrie

0
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru prima jumătate a lunii septembrie. În județele din Moldova, vremea este caldă, mai ales în prima...

În această lună se lansează Programul ”Rabla” pentru persoane fizice /...

0
Administrația Fondului pentru Mediu informează că, în luna septembrie, va fi lansată sesiunea pentru persoane fizice din cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze...

Așezământ social nou în Parohia „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Odobești

0
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s-a aflat duminică, 31 august 2025, în mijlocul credincioșilor din orașul vrâncean Odobești. Chiriarhul a săvârșit Sfânta...

FOTO Ziua Parcului Natural Putna-Vrancea: expoziție, demonstrații, natură,...

0
În ultimul weekend de vară, pe 30 august, am sărbătorit Ziua Parcului Natural Putna-Vrancea – o zi dedicată naturii, biodiversității și comunității. În superba...

Programul cu publicul la Tribunalul Vrancea, redus cu o oră

0
Urmare a Hotărârii Adunării generale extraordinare a Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial, întrunită în regim de urgenţă în data de 27 august 2025,...

Jandarmii au marcat 132 de ani de la înființarea jandarmeriei rurale

0
Astăzi, 1 septembrie 2025, Jandarmeria Română marchează 132 de ani de la înființarea Jandarmeriei Rurale, structură creată prin „Legea asupra Gendarmeriei Rurale”, promulgată la...

ACS Mausoleul Mărășești a pierdut în prima etapă a Ligii 1...

0
ACS Mausoleul Mărășești a fost aproape de o victorie importantă în prima etapă a noului sezon al Ligii 1 de futsal. Jucătorii pregătiți de...

Cupa României la polo va avea loc la Bazinul de înot...

0
Consiliu Județean Vrancea se pregătește să găzduiască, în premieră, Cupa României masculin și feminin, în perioada 10-13 septembrie 2025, la Bazinul de înot didactic. Competiția aduce...