Eveniment important în familia deputatului AUR Vrancea, George Badiu. Fiica acestuia, Ioana, a îmbrăcat rochia de mireasă. Ioana Badiu, fiica judecătoarei Mioara Badiu și a deputatului George Badiu, se căsătorește astăzi cu Ionuț Vlad, tânărul cu care formează un cuplu de circa 10 ani. Ioana și Ionuț se cunosc din liceu, din anul 2014. Cei doi miri sunt împreună din timpul liceului și au mers împreună la aceeași facultate. Logodna firească a fost anul trecut, cererea în căsătorie având loc la Portofino, o stațiune italiană celebră de pe țărmul Mediteranei.
Petrecerea de nuntă are loc astăzi, la Palatul Snagov, construit în anii 1930. După-amiază a fost cununia civilă, pe pontonul palatului. După o pauză de relaxare s-a oficiat cununia religioasă, în capela palatului. Petrecerea de nuntă se desfășoară în salonul oficial. Cu siguranță ținutele nuntașilor vor fi unele elegante, în concordanță cu renumele Palatului Snagov. Nașii tinerilor Ioana și Ionuț sunt Ilinca și George Simion. Se știe că președintele AUR a copilărit în Vrancea și este nepotul judecătoarei Mioara Badiu. Așadar, legăturile de familie sunt foarte puternice.