AcasăActualitateNu uitați! La noapte trecem la ora de iarnă

Nu uitați! La noapte trecem la ora de iarnă

În această noapte vom trece la ora de iarnă – dăm ceasurile înapoi cu o oră. Este ultima duminică a lunii octombrie și, astfel, ora 4:00 devine ora 3:00, duminică, 26 octombrie. Prin urmare, ziua de mâine va fi cea mai lungă din an – cu 25 de ore. Odată cu trecerea la oră de iarnă se schimbă mai multe în viața de zi cu zi. Organismul uman trebuie să se adapteze atât schimbării orei cât și vremii de toamnă-iarnă. Diminețile devin mai luminoase, dar se înserează/ întunecă mai devreme. Un sondaj realizat acum câțiva ani a scos la iveală că europenii nu vor să mai schimbe ora în decursul unui an. Există, însă, o serie de divergențe privind stabilirea orei oficiale, astfel că nu s-a adoptat nicio decizie în acest sens, la nivelul statelor europene. Vom trece la ora de vară în ultima duminică din luna martie – 29 martie 2026.

La rândul său, CFR Călători a precizat că trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare. ”În noaptea de 25/26 octombrie 2025, când ora 04:00 (ora oficială de vară) devine ora 03:00 (ora oficială de iarnă), toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 04:00 vor pleca la orele prevăzute în Mersul Trenurilor în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate deja în circulaţie după ora 04:00 (ora de vară) vor opri în staţiile din parcurs stabilite și vor staţiona până la ora de plecare prevăzută în noul orar (ora Europei Orientale). De asemenea, trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație. Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora oficială a Europei Orientale se face în aceeaşi zi, 26 octombrie 2025, între staţiile de frontieră trenurile internaționale vor circula conform orarului din Mersul Trenurilor în vigoare.”, potrivit unui comunicat al CFR Călători.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu