Pentru ziua de sâmbătă, 1 noiembrie 2025, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea morților. Pomenirea din această zi este cunoscută și sub denumirea de Moșii de toamnă. Cuvântul „moși” vine de la „strămoși” și semnifică toți înaintașii noștri trecuți la cele veșnice. Ținând seama că nu știm unde se află cei morți, ne rugăm atât pentru cei din iad, cât și pentru cei din rai.
Biserica îi numește pe cei trecuți în viața de dincolo „adormiți”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existență în alt mod de existență. Hristos îi va dărui cuvântului „adormit” înțelesul care îl asociază cu învierea. Când Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiică, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plângeți; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).
Simion Florea Marian menționa în lucrarea „Trilogia vieții”, „că pe tot parcursul anului, în spațiul românesc există 20 de zile de Moși”. Cuvântul „moși” vine de la „strămoși” și se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Cu apelativul „moși” sunt numiți nu doar morții, ci și principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum și pomenile făcute pentru ei. Din zilele de Moși amintim: „Moșii de primăvară” (de Măcinici), „Moșii de vară” (sâmbăta dinaintea Rusaliilor), „Moșii de toamnă” (în prima sâmbătă din luna noiembrie), „Moșii de iarnă” (sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne). (sursa: crestinortodox.ro)
La Moșii de toamnă, în mod tradițional, credincioșii obișnuiesc să pregătească și să ofere pachete cu mâncare și băutură în memoria celor adormiți. Pomana este însoțită de lumânări aprinse, simbol al luminii veșnice și al speranței în mântuire. Potrivit datinii, în pachetele de pomană se pun, în general, următoarele produse:
-Colivă – simbol al învierii și al credinței;
-Colaci sau pâine de casă – semn al jertfei și al ospitalității;
-Vin roșu – adesea sfințit, este folosit pentru stropirea mormintelor și se oferă în amintirea sângelui lui Hristos;
-Mâncăruri gătite (sarmale, piftie, pilaf, friptură etc.);
-Fructe și dulciuri;
-Cafea sau băuturi calde în sezonul rece.