AcasăSocietateMomente de neuitat la mare pentru tinerii din centrele DGASPC Vrancea

Momente de neuitat la mare pentru tinerii din centrele DGASPC Vrancea

În perioada 14-19 iulie 2025, 41 de tineri cu vârsta de peste 14 ani, aflați în sistemul de protecție al DGASPC Vrancea, au avut ocazia să se bucure de o tabără minunată la mare, în stațiunea Costinești. Soarele, valurile și aventurile noi le-au umplut sufletele de fericire și entuziasm! Această experiență de neuitat a fost posibilă datorită proiectului „Tabere sociale pentru copii și tineri 2025”, derulat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, cu sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.
Mulțumim din suflet reprezentanților Casei de Cultură a Studenților din Galați – partener al proiectului, celor 5 colegi însoțitori și tuturor celor implicați, pentru oportunitatea oferită acestor tineri de a crea amintiri frumoase și de a se bucura de câteva zile de relaxare și distracție! Fiecare zâmbet, fiecare clipă petrecută în această tabără reprezintă un pas important spre crearea unor stări de spirit unice și spre o viață mai frumoasă. Împreună, putem face diferența și le putem oferi acestor tineri șansa de a descoperi bucuriile simple și frumusețile lumii.
Și beneficiarii din cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență „Sfânta Maria” Golești au avut parte, zilele trecute, de o excursie de neuitat în stațiunea Năvodari – o călătorie spre bucurie, libertate și descoperire. Aceștia au vizitat și portul turistic Tomis, s-au plimbat pe faleza Constanței, au admirat impunătorul Cazinou și, cel mai impresionant, s-au bucurat de magia întâlnirii cu delfinii, la Delfinariul din Constanța. Această excursie a fost posibilă datorită sprijinului oferit de conducerea DGASPC Vrancea, al partenerilor centrului, dar și al prietenilor dragi ai beneficiarilor – elevii implicați de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani. Împreună, toți aceștia au demonstrat că solidaritatea, empatia și prietenia pot oferi experiențe care vindecă și dau sens vieții. Le mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă această deplasare plină de aventură și cunoaștere. Fiecare zâmbet, fiecare privire curioasă și fiecare emoție trăită ne reamintește că gesturile mici pot aduce bucurii imense. Pentru unii, o simplă excursie. Pentru alții, un vis devenit realitate. (DGASPC Vrancea)
RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu