Moartea în halate albe – România, între bisturiu și cinism

Într-o țară unde spitalele ar trebui să salveze vieți, descoperim – fără prea multă uimire, din păcate – că unii medici decid cine merită să trăiască. O anchetă recentă zguduie din temelii încrederea publică în sistemul medical: la Spitalul Sf. Pantelimon din București mai mulți pacienți în stare gravă au fost condamnați la moarte, nu de boală, ci de oameni în halate albe. Procurorii investighează decese suspecte în secția ATI, unde, conform interceptărilor, personalul medical ar fi hotărât – în mod conștient – pe cine să resusciteze și pe cine nu. Cu alte cuvinte, moartea era, în unele cazuri, o alegere. Nu a bolii. A sistemului. Ce a mai rămas din jurământul lui Hipocrate când un medic se transformă într-un administrator de moarte? Când o echipă ATI devine, practic, un juriu care deliberează în șoaptă soarta unor oameni inconștienți, în suferință, care nu pot protesta, nu pot cere o a doua opinie, nu pot întreba: „Mai am o șansă?” Spitalul nu mai e de mult un sanctuar al speranței. E un loc al deciziilor tăcute, al fișelor închise „cu recomandare”, al oxigenului scos discret, al injecțiilor întârziate. Și știți care-i culmea? Sistemul știa. Într-o formă sau alta, știa. Colegi, șefi, asistente, unii poate au fost complici prin tăcere, alții prin obișnuință. Iar autoritățile, de multe ori, s-au limitat la reacții tip „luăm act cu îngrijorare”, în timp ce familii întregi plâng pe marginea unor morminte fără răspunsuri. Nu e doar o anchetă penală. E o radiografie morală a unui sistem sanitar care a pierdut controlul asupra propriei conștiințe. Aici nu mai vorbim despre lipsuri materiale sau burnout. Aici e vorba despre o alegere rece, calculată, a unui grup care s-a jucat de-a Dumnezeu cu viețile unor oameni. Poate că e momentul să recunoaștem: nu sistemul e bolnav. Sistemul a murit. Și, la Sf. Pantelimon, unii doar i-au semnat certificatul de deces.