AcasăSocietateMeteorologii anunță o iarnă ciudată

Meteorologii anunță o iarnă ciudată

Meteorologii anunță o iarnă blândă pentru România. Anunțul a fost făcut de Florinela Georgescu, director executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în cadrul conferinţei Focus Energetic. Deocamdată, sunt luate în calcul serviciile meteorologice care furnizează estimări pe durată lungă, dar sunt posibile și episoade severe de iarnă, care însă pot fi estimate doar cu şapte-zece zile în avans. „Suntem atenţi la acest semnal, la această interpretare privind posibilele evoluţii ale vortexului polar în perioada următoare, pentru că, chiar dacă, repet, în medie, estimările arată că temperaturile pentru următoarele trei luni s-ar putea situa peste normalul climatologic, nu putem exclude episoadele mai scurte cu fenomene severe, adică ger, viscol, căderi masive de zăpadă. Iar prognozele privind astfel de fenomene nu pot fi realizate cu mai mult de o săptămână – zece zile în avans”, a spus Florinela. Georgescu. Potrivit acesteia,  estimările pentru următorul sezon au, de regulă, o încredere limitată, cu un grad de reuşită de 50-60%.

 

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu