Meteorologii mențin și prelungesc avertizările de caniculă. Bucureștiul și județele din Oltenia și Muntenia sunt cele mai afectate, fiind astăzi sub incidența codului roșu de caniculă și disconfort termic. Județul Vrancea se află sub incidența codului portocaliu. Mâine, situația va fi asemănătoare, codul roșu fiind în aceleași regiuni. Județul Vrancea va fi și mâine sub cod portocaliu. ”În sudul Banatului, centrul și sudul Transilvaniei, estul și sudul Moldovei, nord-estul Munteniei și sudul Dobrogei continentale valul de căldură se va menține, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 36 și 38 de grade, iar minimele se vor situa între 16 și 20 de grade.”, potrivit ANM.
Pe de altă parte, o bună parte din țară va avea parte și de vijelii. Sunt alerte de furtună în multe regiuni, chiar cod roșu: Crișana, Banat, Oltenia, Transilvania, Muntenia, nordul țării, zonele montane. Județul Vrancea este ferit de astfel de fenomene.