Medicul chirurg Constantin Truș, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, aduce în atenția publicului o nouă ”poveste” din activitatea sa medicală. Originar din Focșani, doctorul Truș și-a făcut un obicei de a prezenta, într-un stil propriu, o serie de cazuri pe care le-a tratat de-a lungul carierei. Povestea din această săptămână are ca subiect o sportivă de 40 de ani, care avea nevoie de două intervenții chirurgicale complexe.
”În mod evident, fusese diagnosticată cu fibrom uterin hemoragic, o situație în care histerectomia este cam singura procedură care poate oferi pacientei șansa la o viață normală. Peste situația generată de fibrom se suprapunea o condiție cât se poate de gravă, numită PTI (purpură trombocitopenică idiopatică)… pe românește, splina nu mai funcționa corespunzător, distrugea propriile trombocite și, prin urmare, coagularea era din ce mai slabă. Cred că deja aveți un tablou destul de clar despre situație: menstruații masive combinate cu lipsa coagulării sângelui. Nu că era grav, era foarte grav, iar pacienta necesita practic o operație de splenectomie și una de histerectomie pentru a putea supraviețui în viitorul apropiat.
Am examinat situația din toate unghiurile posibile, dar PTI-ul era inamicul numărul unu, o hemoragie fiind posibilă oricum. Soluția optimă era să operez ambele condiții în aceeași sesiune, dar știam ce devastare presupune intervenția… practic se deschide tot abdomenul, longitudinal. Recuperarea… lungă și grea, nu mai vorbim nimic de estetică.
Mă uitam la pacientă și nu știam cum s-o anunț cu privire la ce avea să urmeze. I-am revăzut în amintire performanțele sportive, dedicația pentru sport, prezența constantă în lotul național, mă uitam la ea știind că este o luptătoare și că a dovedit asta zi de zi, de-a lungul întregii cariere. Luptase de nenumărate ori pentru România, sub tricolor, apoi pentru un mare club, aducând bucurie pentru sute de mii, poate milioane de oameni, iar acum trebuia să treacă prin cea mai grea luptă din viața ei.
I-am spus ce presupune operația și am văzut-o cum se schimbă la față, dar nu a spus nimic, doar a dat din cap afirmativ. Vedeam deja în minte toți pașii operațiilor, toate mișcările, dar m-am oprit. Erau practic două operații, dar… eu făcusem aceste operații și separat, laparoscopic, minim invaziv. Am schimbat scenariul operației de la clasic la laparoscopic… complex, foarte complex, dar posibil, realizabil. I-am propus pacientei alternativa și am văzut că deja prinsese curaj, prin urmare, am hotărât împreună să mergem pe drumul nebătătorit.
În două zile, după un tratament intensiv care a avut ca scop echilibrarea temporară a numărului de trombocite cu scopul de a elimina riscurile de hemoragie, intram în sala de operații ca la examen, vă spun sincer. Nu știam pe nimeni care să fi făcut o asemenea operație laparoscopic, o splenectomie și o histerectomie în aceeași sesiune. Nu vreau să vorbesc cu păcat, poate s-au făcut în centrele mari de chirurgie, cu echipe extinse, dar în partea mea de țară și pe o rază de 200 de kilometri de jur împrejur… era o premieră absolută. Reușita operației ar fi însemnat o viață normală pentru pacientă și libertatea de a-și relua rapid activitățile sportive, precum și cele de zi cu zi.
Am început cu hotărâre, poziționând pacienta cu capul în sus pe masa mobilă de operație. Astfel, puteam să am acces la splină, folosind trocarele și instrumentele specifice. După o oră și jumătate de disecție atentă am reușit sa ligaturez artera și vena splenică, elemente esențiale ale splenectomiei. Puteam răsufla ușurat! Splina fusese detașată din ligamentele sale fără complicații hemoragice și fără leziuni ale organelor vecine! În mod normal, aici era momentul în care aș fi cerut timpul și mi-aș fi scos mănușile, dar în acest caz, abia terminasem prima “repriză”. A urmat histerectomia care a necesitat repoziționarea pacientei în plan înclinat, de această dată cu picioarele în planul ridicat și modificarea poziției trocarelor și a instrumentelor operatorii. Am manevrat din aproape în aproape, am ligaturat rând pe rând sursele vasculare ale uterului de pe o parte, apoi de pe cealaltă parte, și la un moment dat… am terminat.
“Timp?”, am întrebat. Părea că trecuse o eternitate.
“Trei ore!”, mi-a răspuns o voce care părea să vină de departe.
Totul era în grafic, pacienta trecuse printr-o operație dublă, iar eu examinam cele cinci găuri micuțe lăsate în urmă de trocare… cinci mici incizii față de un abdomen complet deschis în operația clasică. Am zâmbit în acel moment, pe sub masca chirurgicală… reușisem nu doar să protejez pacienta de o viitoare hemoragie care i-ar fi putut fi fatală, dar am putut să o ajut să se întoarcă la viața pe care o știa înainte de toate problemele de sănătate. Am trimis pacienta la Terapie Intensivă pentru recuperare și am încheiat ziua simțindu-mă în al nouălea cer.
A urmat o recuperare scurtă și fără probleme, iar pacienta a putut să plece acasă după numai trei zile. După încă o săptămână își reluase programul de alergare, primul pas de întoarcere la antrenamente.
O victorie… cât o viață de om. O intervenție laparoscopică dificilă, încununată de succes, care a avut efecte imense asupra calității vieții pacientei. Pentru mine, să o văd alergând din nou a fost una dintre marile bucurii oferite de profesia mea, cu bunele și cu greutățile ei. În astfel de momente simți că toți anii de studii, de activitate, nopțile nedormite și gărzile interminabile au trecut cu folos, în slujba vieții și a Binelui.”, a povestit doctorul Constantin Truș.
