AcasăSocietateMedicul Cristian Onia a donat plasmă pentru vindecarea bolnavilor de coronavirus

Medicul Cristian Onia a donat plasmă pentru vindecarea bolnavilor de coronavirus

Unul dintre primii vrânceni infectaţi cu noul coronavirus, chirurgul Cristian Onia, de la Spitalul de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, a donat marţi plasmă pentru vindecarea bolnavilor de Covid-19. Donarea a avut loc la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti, singura unitate din ţară acreditată pentru această procedură. Donarea a durat aproximativ 45 de minute, perioadă în care medicului i s-au recoltat 600 de grame de sânge. „Sunt prima persoană din Vrancea care face acest gest. M-am programat dinainte şi mi s-a spus că am inaugurat cu această ocazie noul aparat intrat în dotarea Centrului de Transfuzie. Nu este o procedură simplă, dar nu e dureroasă. Mi s-au recoltat 600 de ml de sânge, din care 200 ml au fost plasmă. Restul de sânge mi l-au introdus înapoi”, ne-a spus doctorul Onia. Potrivit acestuia, plasma recoltată ar putea ajuta trei bolnavi să se facă bine şi să dobândească anticorpi. Medicul ne-a mai pus că el a fost un pacient asimptomatic cu Covid-19 şi că se simte bine, urmând ca. de săptămâna viitoare, să revină la Spitalul Județean, la Secţia de Chirurgie, unde îşi desfășoară activitatea.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu