Sala Sporturilor din Deva găzduiește, în aceste zile, Campionatul Național Individual de Gimnastică pentru junioare III, II și I. La competiție participă 140 de gimnaste de la 17 cluburi din țară, printre care se numără și micile gimnaste de la CSS Focșani. În finalele pe aparate de astăzi, sportivele clubului focșănean s-au clasat pe podium la câteva probe, după cum urmează:
Junioare III – Nivel 6 / Sărituri
– medalia de argint pentru Erika-Maria Dima (CSS Focșani) – 11.275 puncte,
– medalia de bronz a fost obținută de Eva-Maria Sorică (CSS Focșani) – 11.250 puncte.
Junioare III – Nivel 7 / Sărituri
– medalia de aur a fost câștigată de Sara Ioana Buturugă (CSS Focșani) – 11.350 puncte.
Sol
– medalia de bronz a fost împărțită de Katia Turc (CSS 1 Timișoara) și Sara Ioana Buturugă (CSS Focșani), care au obținut același punctaj – 10.700.
De menționat că mâine, de la ora 11:00, sunt programate întrecerile la individual compus. (sursa: Federația Română de Gimnastică)