Mâine, de la ora 10:00, se va sărbători Ziua Independenței Naționale a României, la monumentul de pe strada Cuza Vodă din Focșani. Va avea loc un ceremonial militar și religios, organizat de autoritățile locale și Garnizoana Focșani. De aceea, între orele 9:00 și 11:00, circulația autovehiculelor va fi restricționată pe strada Cuza Vodă, tronsonul cuprins între intersecțiile cu străzile Republicii și Maior Gh. Pastia. Ulterior, de la ora 18:00, se va desfășura un eveniment în Grădina Publică din Focșani: spectacolul „Cântec de lumină…din străbuni răsună!”, cu artiștii Ansamblului Folcloric Țara Vrancei. ”O zi cu o semnificație specială în care Municipiul Focșani îi onorează pe ostașii Regimentului 10 Dorobanţi „Putna” care au plătit tributul de sânge în Războiul de Independență pentru ca România să devină un stat liber și suveran. În memoria acestor eroi a fost ridicată Statuia Independenței unde sunt înscrise numele a 245 de ostaşi, în frunte cu maiorul Gheorghe Şonţu, erou al luptelor de la Grivița, căpitanul Leon Cracalia dar şi sublocotenentul George Botescu, vărul maiorului Gheorghe Pastia, ctitorul ”Teatrului Municipal” şi ”Ateneului Popular”. Ziua Independenţei Naţionale a României este sărbătorită, începând din 2022, la data de 10 mai, în urma adoptării Legii nr. 189 din 8 iulie 2021, fiind zi de sărbătoare naţională, lucrătoare. S-a revenit astfel la tradiția istorică din anii 1866-1947, când ziua de 10 mai era sărbătorită drept Zi Naţională a României. În urmă cu 148 de ani, la 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român iar conducătorul statului român de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Cu o zi înainte, actul fusese citit în Parlament de Mihail Kogălniceanu şi votat de reprezentanţii celor două Camere.”, se menționează într-un comunicat al Primăriei Focșani.
Manifestații publice, mâine, de Ziua Independenței României / Restricții de trafic pe strada Cuza Vodă din Focșani
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -