O femeie din comuna Ruginești a plecat la cules de ciuperci împreună cu fiica sa, de 13 ani. Acestea au petrecut multe ore în pădure și, la un moment dat, s-au rătăcit. Adolescenta a sunat la numărul de urgență 112, iar forțele MAI și pădurarii au plecat în căutarea lor. Ele au fost găsite într-o pădure de pe raza județului vecin, Bacău – comuna Urechești – la circa un kilometru de un drum forestier și la 6 kilometri de domiciliu.
Cele două erau speriate și dezorientate. Au fost ajutate să se întoarcă acasă în siguranță și cu sprijinul unui pădurar vrâncean. Autoritățile recomandă precauție celor care se aventurează în zone împădurite sau muntoase: ”anunțați pe cineva unde mergeți, luați telefonul mobil încărcat cu GPS, verificați starea vremii, purtați echipament adecvat și rămâneți pe trasee cunoscute.”