Mai mulți angajați ai Spitalului Județean Focșani, medici, asistente și infirmiere s-au trezit zilele trecute cu o înștiințare că li s-au oprit din salariu bani, pe care i-ar fi încasat ilegal în ultimii trei ani. Sunt sume cuprinse între 7.000 și 15.000 de lei, bani pe care acum trebuie să-i înapoieze pentru că un contabil a strecurat o eroare în actele care stabileau cuantumul sporurilor primite de salariați. La vremea respectivă, nimeni nu a semnalat că primește mai mulți bani decât i s-ar fi cuvenit, iar acum trebuie să plătească. Spitalul vrea să recupereze prejudicul până la finalul acestui an, astfel că și sumele de restituit sunt destul de mari.
Lidrul de sindicat Sanitas susține că nimeni din conducerea spitalului nu le-a dat explicații legat de motivul pentru care se va proceda la rețineri și că luni va avea loc o întâlnire pe acest subiect sensibil.