Așa cum a promis, ANAF a făcut publică „lista a rușinii”, cu instituțiile bugetare care figurează cu restanțe la buget. La nivel național, sunt 511 instituții publice care au acumulat datorii de aproape 583 de milioane de lei la bugetul de stat, (peste 114 milioane de euro). Pe lista datornicilor se află primării, prefecturi, școli, spitale, ministere, agenții. În județul Vrancea sunt nu mai puțin de zece instituții cu datorii la stat în valoarea de peste 7,5 milioane de lei, după cum urmează:
- Stațiunea de Dezvoltare Pomicolă Focșani – 5.036.876 lei
- Comuna Vidra – 818.157 lei
- Comuna Slobozia Bradului – 428.876 lei
- Orașul Panciu – 320.244 lei
- Comuna Dumitrești – 291.074 lei
- Serviciul Public de Alimentare cu Apă și Canalizare Vrancea – 281.193 lei
- Comuna Bălești – 189.309 lei
- Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 Focșani – 127.605 lei
- Comuna Ciorăști-103. 063 lei
- Școala Postliceală Sanitară „Vasile Alecsandri” Focșani – 61.133 lei
La începutul lunii noiembrie, ANAF va trimite notificări oficiale tuturor instituțiilor care au restanțe, pentru a le informa asupra sumelor datorate și pentru a le oferi posibilitatea de a accesa facilități fiscale sau de a solicita eșalonarea plăților, fără a fi nevoie de garanții.„Neachitarea datoriilor restante va duce la luarea măsurilor legale pentru recuperarea sumelor datorate”, a transmis ANAF.