AcasăAdministratieLa Jorăști se va ridica un monument în memoria eroilor locali

La Jorăști se va ridica un monument în memoria eroilor locali

Primăria Comunei Vânători vrea să ridice un monument dedicat eroilor din satul Jorăști: Monumentul Eroilor Aviatori și Tuturor Eroilor Jorășteni. Piatra de temelie va fi pusă, simbolic, pe 15 august, zi de mare sărbătoare – Adormirea Maicii Domnului. Evenimentul va avea loc vineri, cu începere de la ora 11:00, în parcul din satul Jorăști. ”Acest monument unic va fi ridicat în memoria eroilor aviatori care și-au jertfit viața în misiunile aeriene desfășurate de pe Aerodromul de la Jorăști, precum și în cinstea tuturor eroilor jorășteni din toate timpurile.”, transmite Primăria Vânători.
Ridicarea acestui monument este sprijinită și de Asociația “Mărăști 1917 – Mareșalul Averescu”, implicată în multe acțiuni de cinstire a eroilor români. ”În prima zi de război, anul 1941, când linia orizontului abia se desprindea din noapte, un avion Blenheim cu trei suflete la bord s-a înălțat de pe câmpul aerodromului Jorăști. În cabină, cu mâna fermă pe manșă, stătea locotenent-comandorul Cornel Bătăcui, comandantul Escadrilei 1 Recunoaștere. Alături de el, în postura de ochi ai cerului, sublocotenentul Nicolae Urâtu, observator și submaistrul Ioan Căruntu, radiotelegrafist de bord, vocea tăcută care unea avionul cu lumea de jos. Niciunul nu s-a mai întors. Numele lor a fost notat cu tristețe în Jurnalul de Operații al Grupării Aeriene de Luptă: „Pierderea lor eroică, simbol de nestrămutată hotărâre, fu pildă camarazilor…” Ei nu au fost doar un echipaj pierdut într-o statistică. Au fost primii care au dat totul – în zori, în liniște, fără șovăire. Ei au fost deschizătorii drumului spre jertfă. Astăzi, îi numim printre cei care au decolat către Escadrila din Ceruri – o escadrilă invizibilă, eternă, care zboară în tăcerea memoriei noastre.
Pe monumentul de la Jorăști, numele lor nu vor mai fi doar într-un raport militar. Vor fi încrustate în piatră, pentru ca fiecare generație să știe că, uneori, zborul nu se încheie cu o aterizare… ci cu un legământ.”, au scris, pe Facebook, reprezentanții asociației.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu