La data de 31 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Adjud au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că nu mai are informații despre fiul său, LOGOFETEASA NELU, în vârstă de 22 de ani, domiciliat în comuna Ploscuțeni, sat Argea, județul Vrancea. Tânărul a plecat la data de 27 decembrie 2025 către Germania, localitatea Aukrug, iar din 28 decembrie 2025 familia nu a mai reușit să ia legătura cu acesta.
Semnalmente: înălțime 1,75–1,80 m, greutate aproximativ 80 de kg, constituție atletică, față ovală, ochi căprui, păr șaten. La momentul plecării, acesta era îmbrăcat într-un trening de culoare albastră, tricou alb și adidași de culoare deschisă.
Persoanele care dețin informații utile în vederea depistării acestuia sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție. (IPJ Vrancea)

