Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Adjud au fost sesizați de o femeie, din comuna Homocea, cu privire la faptul că la data de 3 decembrie, în jurul orei 06.30, socrul său, STOICA GHEORGHE, de 71 de ani, a plecat de la domiciliul său pentru a aduna ciuperci din pădure şi nu a mai revenit.
Semnalmente: înălţime 1,67 m, greutate 60 de kg, ochi căprui, păr scurt, față ovală. La momentul plecării, acesta purta o geacă de culoare neagră, pantaloni de stofă de culoare neagră și era încălțat cu galoși bleumarin.
Persoanele care dețin informații utile în vederea depistării acestuia sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție. (IPJ Vrancea)
