AcasăSocietateKlaus Iohannis: Nu vor fi restricții suplimentare în Noaptea de Înviere

Klaus Iohannis: Nu vor fi restricții suplimentare în Noaptea de Înviere

Președintele Klaus Iohannis susține că actul normativ prin care s-a reglementat ridicarea unor restricții în Noaptea Învierii Domnului de Paștele Ortodox (1/2 mai) nu va fi modificat. Președintele spune că oamenii vor putea circula pe drumurile publice în Noaptea de Înviere, iar slujbele religioase se vor desfășura conform cutumelor. „În Noaptea de Înviere, restricţiile de circulaţie se ridică. Aşadar, creştinii vor putea să participe la slujbele de Înviere. Nu vor trebui declaraţii pe proprie răspundere. Biserica va organiza slujba aşa cum e datina. Nu ne amestecăm în felul în care e organizată slujba la biserică. Stim că o parte de slujbă se ține afară, apoi creştinii vor lua Paştele şi eu îmi doresc ca totul să se desfăşoare în linişte şi bună rânduială. Aceste lucruri sunt prevăzut în Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă, care e în vigoare şi nu vor exista modificări. Nu vor fi restricţii suplimentare în Noaptea de Înviere. Dimpotrivă, vor fi mai puţine restricţii pentru că ne dorim ca oamenii să vină la biserică”, a precizat Klaus Iohannis.
RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu