Potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea CSM nr.3243/2022, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 1 iulie – 31 august, instanţele de judecată se află în vacanţă judecătorească. În acest interval vor fi soluţionate doar cauzele urgente, astfel cum sunt stabilite şi definite acestea prin diverse acte normative în materie, şi potrivit termenelor transmise părţilor prin citaţiile emise de către instanţe.
Pe perioada vacanţei judecătoreşti, Compartimentul Arhivă din cadrul Tribunalului Vrancea îşi va desfăşura activitatea de lucru cu publicul în zilele de marţi şi miercuri, în intervalul orar 10.00 – 12.00, iar Compartimentul Registratură, din cadrul aceleiaşi instanţe, va avea program de lucru cu publicul de marţi până joi, în intervalul orar 10.00 – 12.00.
În toată acestă perioadă, cererile, documentele şi alte înscrisuri, necesar a fi ataşate la dosarele aflate în curs de soluţionare, pot fi transmise instanţei pe e-mail la adresa tr-vrancea@just.ro sau tr-vrancea-comercial@just.ro. Reamintim că, potrivit art.94 ind.1 din Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea CSM nr.3243/2022, cu modificările şi completările ulterioare, (1) cererile adresate instanţei, precum şi înscrisurile însoţitoare, transmise prin poşta electronică, se trimit exclusiv în format PDF, prin ataşare directă la mesajul e-mail. (2) Nu se acceptă transmiterea
ataşamentelor în alte formate şi nici linkuri către platforme de stocare şi partajare a fişierelor, cu excepţia situaţiei în care instanţa solicită expres acest lucru. (3) În cazul în care un e-mail adresat instanţei conţine ataşamente în alt format decât PDF sau include linkuri către platforme externe, acesta nu va fi prelucrat de compartimentele de specialitate, iar ataşamentele nu vor fi listate sau depuse la dosar. (4) Expeditorul va fi
notificat cu privire la neconformitatea mesajului transmis şi la necesitatea retransmiterii documentelor în formatul acceptat. (Biroul de informare și relații publice)
Judecătorii au intrat în vacanță / Precizările Tribunalului Vrancea
RELATED ARTICLES
Recent Comments
Candidatul ALDE pentru Primăria Focșani a lansat o platformă online pentru sesizările cetățenilor
pe

VIDEO Pănceanul Ovidiu Burdușa, PNL, susținut de jurnaliștii Grigore Cartianu și Laurențiu Ciocăzanu
pe