În perioada 4 – 6 iulie, jandarmii vrânceni și jandarmii Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, împreună cu poliţişti, pompieri, poliţişti locali şi cadre ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, vor acţiona în sistem integrat pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică la evenimentele cultural artistice ocazionate de „ Zilele Municipiului Focşani”, ce se vor desfășura pe platoul Târgului Auto din zona Obor. Forţele angrenate în gestionarea ordinii publice vor lua măsuri specifice pentru menţinerea şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică prin:
– activităţi specifice premergătoare şi pe timpul manifestărilor, pentru rezolvarea situaţiilor din competenţă;
– desfăşurarea de activităţi de prevenire şi combatere a fenomenelor infracţionale şi contravenţionale în zona destinată acestor activităţi precum şi pe străzile adiacente;
– acţiuni de protecție antiteroristă pe timpul desfășurării manifestărilor publice;
– supravegherea participanţilor pe itinerariile de afluire/defluire, în scopul prevenirii unor eventuale altercaţii, busculade, distrugeri de bunuri precum şi a săvârşirii altor fapte antisociale;
– luarea măsurilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență.
Zilnic, vor fi prezenți polițiști din structuri precum: ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, prevenire și acțiuni speciale. Aceștia vor acționa atât în perimetrul evenimentului, cât și în zonele adiacente, pentru prevenirea incidentelor antisociale. Polițiștii rutieri vor fi permanent în teren, pentru fluidizarea traficului și pentru identificarea și sancționarea abaterilor de la regimul circulației pe drumurile publice.
Recomandări pentru participanți:
-Nu purtați obiecte de valoare în rucsac sau în buzunarele din spate!
-Evitați conflictele; apelați imediat la forțele de ordine dacă apar situații tensionate!
-Nu consumați alcool în exces și evitați substanțele interzise!
-În caz de urgență, sunați la 112 sau contactați cel mai apropiat echipaj de poliție!
-Nu lăsați copiii nesupravegheați, aceștia trebuie să fie însoțiți de un adult!
-Respectați indicațiile forțelor de ordine – suntem aici pentru siguranța voastră! (IPJ Vrancea)
În această perioadă, zilnic, peste 100 de pompieri și paramedici SMURD vor fi la datorie, având misiunea de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni, în caz de nevoie, pentru acordarea primului ajutor calificat. În funcție de situația operativă, numărul acestora poate fi suplimentat cu pompieri aflați în turele libere. În afara măsurilor dispuse la nivel operativ, o atenție sporită este acordată prevenirii evenimentelor care pot fi generate de nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor. Premergător au fost desfășurate atât acțiuni de informare preventivă cât și de control și verificare la spațiile comerciale și alte amenajări similare. Scopul acestor acțiuni a fost informarea personalului cu privire la măsurile care trebuie luate în scop preventiv, precum și ce trebuie să facă în cazul producerii unei situații de urgență pentru evitarea unor tragedii și pentru limitarea pagubelor.
Pentru a preveni incendiile în spațiile publice, este esențial să se respecte o serie de măsuri și recomandări. Acestea includ limitarea accesului persoanelor peste capacitatea spatiilor, asigurarea căilor de evacuare libere și funcționale, precum și interzicerea fumatului în zonele nesemnalizate corespunzător. De asemenea, este important să se supravegheze copiii pentru a evita jocurile cu focul în locuri periculoase și să se asigure că personalul este instruit în privința procedurilor de urgență și a utilizării echipamentelor de stingere a incendiilor. Pentru a face față temperaturilor meteo ridicate prognozate, este important să vă hidratați corespunzător, să evitați expunerea prelungită la soare, mai ales în orele de vârf, și să purtați haine lejere, de culori deschise. De asemenea, este recomandat să reduceți activitățile fizice intense, să consumați alimente ușoare și bogate în apă, și să evitați alcoolul și băuturile pe baza de cofeină sau zahăr. (sursa: IJJ, IPJ, ISU Vrancea)