AcasăSocietateIzvorul Tămăduirii, prima mare sărbătoare după Paști

Izvorul Tămăduirii, prima mare sărbătoare după Paști

În vinerea din Săptămâna Luminată, creștinii ortodocși sărbătoresc Izvorul Tămăduirii. Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecută cu un orb. Înainte de a fi împărat, Leon cel Mare a găsit într-o pădure un orb, care i-a cerut apă. La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apă dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa. Pentru a mulțumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică, unde s-au săvârșit apoi multe minuni. Această biserică, situată în vechiul cartier Vlaherne, se mai vede și astăzi în Istanbul. Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din acest izvor. Ca semn de mulțumire, a construit o biserică și mai mare, care a fost distrusă de turci în anul 1453.

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii s-a generalizat în Biserica Ortodoxă în timpul secolelor V-VI. În toate bisericile și mănăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârșește slujba de sfințire a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate. (sursa: crestinortodox.ro)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu