Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația ProPark și Fundația OMV Petrom continuă programul „Verde pentru viitor”, dedicat conservării biodiversității și dezvoltării sustenabile a comunităților locale în ariile protejate din România. Cu un buget de 2.400.000 euro, finanțat integral de Fundația OMV Petrom, programul vizează în ediția 2025-2027 dezvoltarea Parcului Natural Vânători Neamț și a Parcului Natural Putna-Vrancea. Investiția în cele 2 parcuri în cadrul programului se ridică la 3.200.000 euro de la lansarea sa, în 2023.
Ținutul Zimbrului: conservare, educație și turism în Parcul Natural Vânători Neamț
În 2025-2026, după reamenajarea și modernizarea Centrului de Vizitare realizate în 2023-2024, completăm investiția prin adăugarea unor instalații interactive în centrul de vizitare și prin crearea unei zone care va integra activitățile educaționale cu cele de vizitare ecoturistică. De asemenea, zona de vizitare din interior va fi extinsă și va include atât elemente muzeale despre cultura locală ce au ca scop educarea și implicarea comunității în protejarea valorile culturale, cât și crearea unui spațiu comercial dedicat promovării producătorilor locali și a produselor tradiționale autohtone. Spațiul exterior al Centrului de Vizitare va beneficia de amenajare peisagistică unde se vor folosi materiale naturale și plante autohtone.
Proiectul include o premieră pentru România: Parcul Natural Vânători Neamț este primul parc natural care demarează inițierea procesului de revenire a elanului (Alces alces), un pas major în restaurarea proceselor naturale ale faunei din România, cu impact direct asupra refacerii echilibrului ecologic. Elanul, un erbivor de talie mare, are capacitatea de a modela peisajul și funcționează ca specie „umbrelă”, sprijinind astfel supraviețuirea și prosperitatea altor specii mai mici. Parcul Natural Vânători Neamț are și o valoare simbolică în acest proces, fiind printre ultimele locuri din regiune unde elanul a fost văzut și consemnat înainte de dispariția sa.
Totodată, vor fi realizate patru hotspot-uri de biodiversitate, respectiv patru zone umede cu funcția de adăpare pentru mamifere și păsări și de adăpost pentru amfibieni, reptile și diferite tipuri de insecte. Acestea vor contribui la menținerea biodiversității în Parc, în condițiile perioadelor tot mai prelungite de secetă din țara noastră. De asemenea, va fi extinsă rețeaua de stații de monitorizare a faunei, dotate cu tehnologie modernă: camere cu senzori și dispozitive audio. Tehnologiile vor permite un management eficient al faunei și vor sprijini evaluarea continuă a stării de conservare a speciilor.
În plus, infrastructura parcului va fi îmbogățită cu un traseu tematic educativ, care va include instalații interactive ce vor oferi vizitatorilor o experiență unică de învățare despre biodiversitate și conservare. Astfel, se va realiza o zona educațională – „Școala Pădurii” – ce va integra Centrul de Vizitare, țarcul de aclimatizare și grădina zoologică ”Dragoș Vodă”.
Parcul Putna-Vrancea, un parc sălbatic și accesibil pentru viitor
În Parcul Natural Putna-Vrancea vor fi restaurate habitatele de pășuni cu valoare înaltă naturală, prin gestionarea tradițională a acestora și eliminată vegetația invazivă pentru protejarea speciilor rare de fluturi și insecte. De asemenea, râurile din parc vor fi repopulate cu păstrăv indigen, un pas important în restaurarea ecosistemelor acvatice. Un element inovator al acestui proiect este observatorul virtual mobil care va oferi vizitatorilor cu mobilitate redusă oportunitatea de a explora fauna parcului și de a viziona filme scurte cu animale sălbatice, într-o experiență interactivă. În paralel, va fi creată și în Parcul Natural Putna-Vrancea o rețea de monitorizare a faunei, care include camere și senzori care vor contribui la protejarea biodiversității și la prevenirea braconajului.
Pentru că educația de mediu este importantă pentru comunitățile din jurul parcului, va fi amenajat un spațiu educațional ce va include activități pentru copii și tineri care vor învăța despre importanța protejării mediului. Prin proiect se vor derula campanii de conștientizare și se vor organiza evenimente educaționale, expoziții de fotografie itinerante și proiecții de filme documentare în școlile locale, pentru a implica comunitățile în protejarea biodiversității și în promovarea ecoturismului. Activitățile vor ajuta la sensibilizarea publicului și la atragerea unui număr tot mai mare de vizitatori interesați de natură și conservare. De asemenea, va fi realizat un album fotografic despre Munții Vrancei, ce va promova valorile naturale și culturale ale parcului cu scopul de a ajuta la creșterea vizibilității acestuia la nivel local, național și internațional. (comunicat de presă)