Meteorologii au transmis o informare de specialitate ce vizează intensificări ale vântului, în majoritatea regiunilor. Potrivit meteorologilor, din a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă, vântul se va intensifica treptat, la început în nord-est și la munte, iar pe parcursul zilei de sâmbătă în cea mai mare parte a țării. Duminică și luni, intensificări temporare ale vântului vor mai fi îndeosebi în regiunile estice și în zona de munte. Se vor înregistra viteze la rafală, în general, de 45-55 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali se vor depăși 80-90 km/h. La munte, în general la altitudini mai mari de 1500 de metri, vor fi intervale în care va ninge. În estul teritoriului, îndeosebi din a doua parte a nopții de duminică spre luni și pe parcursul zilei de luni, 1 martie, vor predomina ninsorile. Vremea va intra într-un proces de răcire, ce se va resimți treptat în toate regiunile, astfel că valorile termice se vor situa în jurul celor normale.

