AcasăActualitateIncendiu la un bloc din Panciu. O femeie a fost rănită

Incendiu la un bloc din Panciu. O femeie a fost rănită

În această seară, în jurul orei 19:15, pompierii din cadrul Stației de Pompieri Panciu au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 1 al unui bloc de locuințe ( P+4 ), din orașul Panciu. La locul intervenției au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Incendiul a fost lichidat prompt de către forțele de intervenție, flăcările manifestându-se la scăpările de gaz dintr-o butelie racordată la o sobă și la materialele textile aflate în apropierea acesteia.
În urma evenimentului, o femeie în vârstă de 57 de ani a suferit arsuri de gradul I și II la nivelul mâinilor, fiind preluată, conștientă, de echipajul SAJ pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Nu s-a impus evacuarea locatarilor din imobil.
Reamintim cetățenilor importanța utilizării în siguranță a buteliilor și verificarea periodică a instalațiilor de alimentare cu gaz, pentru prevenirea unor astfel de evenimente. (ISU Vrancea)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu