AcasăEconomicIlie Bolojan: ”România e într-o situație complicată. Avem cheltuieli care nu au...

Ilie Bolojan: ”România e într-o situație complicată. Avem cheltuieli care nu au ținut seama de venituri”

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a susținut o conferință de presă, în contextul prelungirii negocierilor pentru întocmirea programului de guvernare. După alegerile prezidențiale din 18 mai, formațiunile politice pro-europene (PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul minorităților Naționale din Parlament) au început, la Palatul Cotroceni, discuțiile pentru programul de guvernare și noua coaliție de guvernare. După circa 3 săptămâni de discuții, se pare că nu s-a ajuns la conturarea unui plan de măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare și, implicit, a deficitului bugetar. De asemenea, Ilie Bolojan este numele cel mai vehiculat pentru ocuparea funcției de prim-ministru, însă fără a fi un consens în rândul partidelor care negociază. Iată o parte din declarațiile liderului PNL, referitoare la situația economică și bugetară a României:

  • Cred că e corect să vă prezint în mod onest în ce situație se găsește România. Suntem într-o situație complicată și aș vrea să prezint câțiva indicatori
  • Avem un deficit bugetar foarte mare, adică diferența între venituri și cheltuieli e cea mai mare din Europa. Anul trecut a fost de 9,3% din PIB. Înseamnă o presiune mare pe plata dobânzilor și contractarea de credite. Diferența dintre venituri și cheltuieli: anul trecut am cheltuit cu 152 de miliarde de lei mai mult decât veniturile de la bugetul statului. Diferența a fost acoperită prin credite.
  • Avem un efect de creștere accelerată a datoriei externe și costului de finanțare. Contractarea de credite mari și această creștere a gradului de îndatorare au îngrijorat piețele și asta se transferă în valoarea dobânzilor. Față de media UE, cheltuielile cu dobânzile au ajuns la un cost foarte mare, de 2-3% din PIB. Anul trecut, am plătit dobânzi de 8 miliarde de euro. Anul acesta, vom plăti mai mult.
  • O altă situație complicată pe care o avem este absorbția scăzută a fondurilor europene. Depindem de accesarea fondurilor europene pentru că și anul trecut, din 140 miliarde investiții mai mult de jumătate au fost fonduri europene. Dacă nu le accesăm, nu putem asigura autostrăzile în lucru, reabilitările de cale ferată și alte lucruri pe care le-am câștigat. Avem PNRR la dispoziție. Am încasat până acum 10,7 miliarde, inclusiv ultima tranșă. Asta înseamnă puțin peste 36% din aceste fonduri.
  • Am avut cheltuieli care nu au ținut seama de venituri. În 2024 față de 2013 veniturile au crescut cu 10%, iar cheltuielile cu 19%. Sunt 3 componente care au absorbit aceste creșteri – o creștere cu salariile peste inflație și veniturile statului, ne referim la sectorul public: 2024 față de 2023 a fost o creștere a fondului de salariu de 24%. În anumite sectoare avem prea mulți angajați. Tot în anumite sectoare există privilegii, instituții în care fondurile de salarii pot fi corectate. Avem o creștere de cheltuieli cu pensiile care nu a ținut seama de venituri, o creștere a fondului de pensii de 19%. E un lucru bun că au crescut pensiile dar să ne gândim la capacitatea statului de a le plăti. Fondul de pensii a crescut cu 53% în ultimii 4 ani. Avem pensia medie de 550 euro, dar în justiție pensia e de 5.000 de euro.
  • Avem prea puțini oameni care sunt în economia românească, prea puțini care muncesc față de câți beneficiază. Din populația activă, aproape 33%, adică circa 4 milioane de oameni, nu sunt în activitate. Suntem pe penultimul loc în Europa. Din cauza pensionărilor anticipate, jumătate din cei între 55 și 64 de ani nu sunt în activitate, deși e o vârstă la care primează experiența și înțelepciunea. Sistemul de sănătate, sistemul de pensii – ponderea contribuabililor e printre cele mai mici din Europa din populația activă. Deci anii viitori va fi o provocare cum vor fi plătite pensiile.
  • Cheltuielile de investițiile au crescut substanțial. Anul trecut au crescut cu 19%, un lucru bun, și în anii următori va fi o provocare și o necesitate.
  • Toți ne dorim servicii cât mai bune, dar trebuie să fim conștienți cu ce bani rezolvăm aceste probleme. Suntem printre cei mai mici din Europa cu privire la PIB. E foarte greu să ai cele mai mici venituri, dar să printre cele mai mari din cheltuieli ca pondere la investiții, la salarii, să ai pensii mare. Suntem într-un moment în care această formulă a ajuns la o limită. Guvernul care va veni este forțat să aplice o corecție ca să îndrepte lucrurile.
RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu