AcasăStiri InterneHoț de telefoane, prins în Gara Focșani

Hoț de telefoane, prins în Gara Focșani

În perioada 4 – 5 august 2025, la nivel național, polițiștii Direcției de Poliție Transporturi au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători. În cadrul acțiunii, au fost efectuate verificări în 590 de stații de cale ferată și 507 trenuri de călători, fiind legitimate 4.018 persoane. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 371 de sancțiuni contravenționale, dintre care 162 la Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 66 la H.G. nr. 203/1994, pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române și 143 la alte acte normative, valoarea totală a contravențiilor aplicate fiind de 100.869 de lei.

La data de 4 august 2025, în jurul orei 16.55, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Focșani au fost sesizați de către o persoană despre faptul că, în timp ce se afla în holul caselor de bilete din incinta unei stații C.F.R., i-ar fi fost sustras telefonul mobil. În urma investigațiilor efectuate, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, în municipiul Focșani, ca fiind un bărbat, de 33 de ani, din municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău. Bunul sustras a fost recuperat și predat persoanei vătămate, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt. (sursa: Poliția Română, foto: arhivă)

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu