AcasăPoliticaGuvernul a pregătit proiectul de lege privind organizarea alegerilor locale pe 27...

Guvernul a pregătit proiectul de lege privind organizarea alegerilor locale pe 27 septembrie

Mai sunt 3 luni, practic, până la alegerea primarilor, președinților de consilii județene, consilierilor locali și județeni. Guvernul a întocmit proiectul de lege pentru organizarea scrutinului local, pe care l-a introdus în ședința din această seară. Înainte de începerea ședinței Executivului, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a solicitat introducerea pe ordinea de zi suplimentară a proiectului privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei locale din anul 2020, precum şi măsurile pentru buna organizare desfăşurare a acestor alegeri, premierul Ludovic Orban precizând că este de acord. „E vorba cum am stabilit de 27 septembrie şi toate prevederile legate de reducerea termenelor şi măsurile de protecţie a celor implicaţi în procesul electoral”, a completat șeful Guvernului. Proiectul urmează să ajungă în Parlament, unde va fi adoptat, probabil, în regim de urgență. Atât PNL cât și PSD s-au declarat de acord cu data de 27 septembrie pentru scrutinul local, astfel că nu vor fi probleme cu votul din Parlament. Termenul de organizare a alegerilor locale a expirat în această lună însă, din cauza pandemiei de coronavirus și a stării de urgență, mandatele aleșilor locali au fost prelungite, iar scrutinul a fost amânat.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!