În perioada 30 martie – 3 aprilie, Școala Gimnazială ,,Emil Atanasiu” Garoafa s-a aflat în Săptămâna verde, preșcolari, elevi, cadre didactice și reprezentanți ai comunității locale fiind implicați cu timp și fără timp în activități axate pe fundamentalul angajament ecologic. Propunându-și să invite la conștientizarea problemelor cu care se confruntă creația în aceste timpuri pline de provocări, să formeze noile generații în spiritul unei educate conduite eco-friendly, să atragă cu insistență atenția asupra dezechilibrelor climatice, programul național ,,Săptămâna verde” a fost inițiat de către Ministerul Educației în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pe baza raportului prezidențial ,,Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile” și aprobat prin Ordinul de ministru nr. 3629/02.02.2023, fiind primit de sistemul de învățământ preuniversitar cu însuflețire, fapt demonstrat cu asupra de măsură și în cadrul școlii noastre, atât de către elevi cât și de corpul profesoral. Pe seama rezultatelor obținute, se poate afirma că intențiile inițiale menționate în programa întocmită special pentru acest program (sub coordonarea doamnei prof. Monica Mazăre) au fost, în bună parte, depășite, inclusiv datorită contributorilor-invitați care au știut să îmbogățească cu asupra de măsură activitățile. În pofida vremii nefavorabile unor prea bogate desfășurări de energii, elevii noștri frumoși și talentați s-au ilustrat a fi și mari gospodari, dar și cetățeni conștienți față cu provocările spațiului și ale timpului în care li s-a dat în dar să trăiască.
De ce se află în pericol mediul și echilibrele biologice, cu ce dileme se confruntă starea de sănătate a lanțurilor trofice, care sunt speciile amenințate cu dispariția și din ce rațiuni, cât de important e să ne însușim o educată conduită de a proteja plantele, ce este ecologia și ce sunt ecosistemele, cu ce dezechilibre ecologice suntem contemporani, cât de importantă e alimentația sănătoasă în viața unui tânăr, care sunt sursele poluării, care gaze și care metale ucid/ afectează și din ce cauze, cât de semnificativ e să ne pese despre calitatea aerului pe care îl respirăm, cum putem fiecare dintre noi cu mult din puținul nostru să contribuim la lupta împotriva poluării, de ce este important solul și cum îl putem ajuta să nu se degradeze, să nu fie exploatat nerațional, să nu fie îmbolnăvit cu insecticide, fungicide, erbicide, ce este contaminarea alimentelor și cum o putem combate, cum putem ajuta apa să își păstreze virtuțile divine cu care a înzestrat-o Doamne-Doamne, ferind-o atât de poluare, cât și de risipă, cum dorim să lăsăm moștenire planeta viitoarelor generații? – iată doar câteva probleme cărora elevii noștri, călăuziți exemplar de profesori (doamna Cristina Gavrilă, prof. de biologie, având un rol cardinal), au reușit să le ofere o serie de soluții. ,,Investigând realitatea înconjurătoare, înțelegând dezechilibrele climei, contribuind fiecare în parte după putințele proprii și în conformitate cu inspirația fiecăruia la a aprecia, a conserva și a înmulți binele și frumosul în lume, utilizând în mod cât mai educat cu putință resursele, reducând risipa de orice fel, consumând rațional, reciclând, protejând biodiversitatea, vegetația, animalele, apele, viața în sine, reîndrăgostindu-ne responsabil de creație, adaptându-ne extremelor meteo, influențând politici publice tot așa de prietenoase cu mediul înconjurător, numai așa” – se arată în nota de fundamentare a programului – ,,se pot ameliora problemele de orice fel, numai așa putem lăsa planeta (dacă nu îmbogățită în resurse, fie ele și regenerabile, cel puțin neîmpuținată în frumusețe) moștenire urmașilor noștri după cum și noi am primit-o în dar de la moșii și strămoșii noștri.”
Despre ceea ce este firesc și sănătos în viața unui tânăr, de la alimentație echilibrată și până la liniște interioară, le-a vorbit elevilor noștri doamna Oana Sima, consilier în nutriție. Ziua Pământului a fost celebrată de către elevii de la clasa a IV-a, coordonați cu iubire de doamna prof. Georgeta Burdușa. Despre cum poate fi protejat mediul înconjurător prin intermediul tehnologiilor de ultima oră, elevii noștri au aflat – în cadrul unui proiect coordonat de doamna prof. Fănica David, directorul școlii, și de doamna Nadia Stoicea, prof. de istorie și geografie – de la domnul prof. univ. dr. Mihai Răzvan Niță (Facultatea de Geografie, Universitatea din București), care a ținut un curs online ce s-a bucurat de o binemeritată apreciere. Întrucât comunitatea garofeană este recunoscută tradițional prin grădinărit, elevii noștri, călăuziți de doamna director și de domnul prof. Daniel Turcitu, au vizitat sera de flori a familiei Neagu, un fel de sinteză a paradisului. Despre dragostea de cele necuvântătoare, elevii noștri au aflat mai mult și mai frumos de la reprezentanții Poliției Animalelor.
Probabil activitatea cea mai dragă elevilor noștri a fost sădirea de pomi și de flori în grădina școlii. Cu sprijinul generos al doamnei prof. Fănica David, directorul școlii, inspirați îngerește – prin cuvânt și faptă – de doamna Mirela Lazăr, prof. de educație fizică și sport, și coordonați de doamnele prof. Didina Carșochie, Anamaria Matei și Viana Vlaicu și de domnii prof. Daniel Turcitu, prof. Ionuț Oprea și Viorel Gălățeanu, elevii noștri au îmbogățit în frumusețe curtea școlii, plantând cireși, pruni și piersici (dăruiți școlii de către o familie cu suflet mare din comunitate), sădind panseluțe, rușcuțe, dediței, zambile, gențiane, narcise, lalele, toporași, trandafiri, garoafe; un tribut special i se cuvine echipei de băieți gospodari, foarte muncitori (Gabriel T., Andrei G., Denis T., Mihai P., Marian L.), care, cot la cot cu doamna prof. Mirela Lazăr, au săpat gropi și au plantat pomi, activitate ce a confirmat faptul știut – că deși foarte puțin cărturari, când vine vorba de muncă sunt gata în fiece clipă să doboare toate recordurile, dovedindu-se astfel inestimabili. Plantări de pomi fructiferi și sădiri de flori s-au realizat și la școala din Ciușlea, structură a Școlii Garoafa; coordonați de doamnele învățătoare și profesoare, precum și de domnul prof. Nicu Marin, și beneficiari ai exemplului dat de domnul Dumitru Sandu, înger ocrotitor al școlii ,,Petrache Blîndu”, elevii, la fel ca vântul din poezia coreeană, ,,au lustruit stelele din nou”, prin sădirea de pomi și de flori contribuind cu mult din puținul lor la restaurarea frumuseții dintâi a creației.
În pofida vremii destul de capricioase, cu ploi reci și vânt, considerăm că obiectivele vizate prin temele planificate au fost realizate într-o proporție substanțială, reiterând în încheiere deviza elevilor noștri, prieteni responsabili ai biodiversității: ,,Cu grijă și speranță, mânuțele noastre salvează planeta”.
Întrucât ne aflăm în urcuș spiritual – prin post, rugăciune și fapte bune – către sărbătorile pascale, elevii noștri au primit alese cuvinte de povățuire duhovnicească de la părintele Lucian Teodor Muscalu (Biserica ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Făurei), de la părintele Radu Marin (Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” Ciușlea) și de la părintele Nicușor Isac (Biserica ,,Sfântul Ierarh Nicolae”), s-au mărturisit și s-au împărtășit cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Mântuitorului. Tuturor preșcolarilor și elevilor noștri le dorim Sfinte Sărbători Pascale cu bine! (Comunicat de presă al Școlii Gimnaziale ”Emil Atanasiu” Garoafa)



