Seara trecută, în jurul orei 22.00, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din satul Lepșa, comuna Tulnici. La fața locului s-au deplasat trei echipaje cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Secției de Pompieri Vidra și Punctului de Lucru Tulnici. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la o casă și o anexă gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 200 mp. Pompierii au acționat prompt pentru localizarea și limitarea extinderii flăcărilor, reușind să evite propagarea acestora la alte construcții din apropiere.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârstă de 44 de ani, care a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare, acesta refuzând transportul la spital. După mai multe ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat în totalitate, iar forțele și mijloacele angrenate s-au retras la subunitate. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de efectul termic produs de un coș de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.
Având în vedere că, în ultima perioadă, temperaturile au scăzut iar populația începe să folosească mijloacele de încălzire, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Anghel Saligny al județului Vrancea face următoarele recomandări:
- asigurați izolarea termică a mijloacelor de încălzire față de materialele combustibile din apropierea acestora;
- este interzisă folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului utilizându-se lichide inflamabile.
- asiguraţi cel puţin odată pe an, obligatoriu înaintea sezonului rece, controlul mijloacelor de încălzire în vederea înlăturării defecţiunilor şi al asigurării funcţionării la parametrii normați;
- depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele metalice şi de 50 de cm la sobele din cărămidă sau teracotă;
- în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu o tavă sau tablă metalică;
- cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar;
- nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi sau blocaţi în casă cu sobe sau alte mijloace de încălzire aflate în funcţiune;
- coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic, de persoane specializate şi autorizate;
- în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
- la trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
- nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului sau planşeului;
- în podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;
- gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor, constând în grătare din sârmă;
- se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.
Pentru a evita evenimentele nedorite care pot produce pagube materiale și, uneori chiar pierderi de vieți omenești, țineți cont de sfaturile noastre și respectați măsurile de prevenire a incendiilor! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător la numărul unic pentru apeluri de urgență 112! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play. (ISU Vrancea)
 
            