AcasăLifestyleGașca Zurli aduce în Focșani spectacolul „Șeful Casei” – o experiență despre...

Gașca Zurli aduce în Focșani spectacolul „Șeful Casei” – o experiență despre puterea exemplului în familie

Gașca Zurli ajunge în Focșani cu cel mai nou spectacol din turneul național, „Șeful Casei”, un show care pornește de la o întrebare simplă și extrem de actuală: cum învățăm să avem grijă unii de alții în familie, prin responsabilitate, curaj și puterea exemplului? Spectacolul va avea loc în data de 25 aprilie, la Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia, unde sunt programate două reprezentații. Prima, de la ora 11.00, este deja SOLD OUT, iar a doua va fi la ora 14.00, într-un format care aduce publicul mai aproape de scenă. Construit ca o experiență interactivă, spectacolul îi pune pe copii în centrul acțiunii și vorbește, în același timp, direct părinților despre limite, echilibru și nevoia de conexiune reală. «Șeful Casei» este o poveste despre valorile care ne țin împreună și despre puterea educației prin joacă. Ne-am dorit să creăm un spectacol în care copiii să înțeleagă, prin bucurie și muzică, ce înseamnă să fii responsabil și să îi susții pe cei dragi, oferind părinților un instrument prin care să consolideze relația cu cei mici”, spune Alin-Mihai Dezső, manager de comunicare Zurli.

Turneul aduce și o noutate în universul Zurli: Antonia Grigore se alătură echipei și devine gazda spectacolului, facilitând dialogul dintre scenă și public. Niciun adult nu are dreptul să-ți ia vocea sau curajul de a vorbi. La Zurli îi învățăm pe copii să spună ce simt, să ceară ce își doresc și să nu se teamă, chiar și atunci când par a fi în fața unor situații care îi pot speria. În același timp, îi invităm pe părinți să intre în joc, pentru că prin bucurie și joacă construim împreună un spațiu sigur, care devine, de fapt, o formă de terapie pentru întreaga familie”, explică Eduard Zănoagă, director artistic Zurli.

Despre Gașca Zurli

De 20 de ani, Zurli construiește în România o industrie de divertisment educativ pentru familii, cu spectacole, muzică și concepte care transformă joaca în instrument de învățare și apropiere între generații. Cu peste 2.000 de reprezentații și aproximativ 1,5 milioane de spectatori, Gașca Zurli este unul dintre cele mai longevive și vizibile proiecte de divertisment pentru copii și părinți din România.

Despre Antonia Grigore

Antonia Grigore este o artistă autentică și un influencer de top, iubită de copiii și adolescenții din România pentru talentul său vocal și conținutul creativ din mediul online. Colaborarea cu Gașca Zurli reprezintă o extensie a dorinței sale de a fi aproape de publicul tânăr într-un context plin de emoție și valori frumoase. (comunicat de presă)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu