AcasăStiri InterneGarda Forestieră Focșani: peste 100 de controale și 201 verificări în sistemul...

Garda Forestieră Focșani: peste 100 de controale și 201 verificări în sistemul SUMAL 2.0, în luna iunie

În luna iunie 2025, personalul Gărzii Forestiere Focșani a desfășurat atât activități de control privind respectarea regimului silvic, cât și acțiuni de implementare și monitorizare. În acest sens, au fost realizate un număr de 104 acțiuni de control din care au rezultat:
– 36 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare a amenzilor de 74.000 lei;
– au fost confiscate materiale lemnoase cu un volum de 190,15 mc, contravaloarea materialului lemnos confiscat valoric fiind de 28.983,7 lei.
În aplicația SUMAL 2.0, au fost efectuate 201 de interogări constând în verificări de stocuri/operațiuni pentru materialele lemnoase, verificări procedurale (fotografii, traseu parcurs, destinatari, localizare, proveniență etc.), precum și corecții erori/stocuri etc. În ceea ce privește domeniul cinegetic, au fost efectuate 41 controale, din care 3 controale tematice, un control privind achitarea tarifelor de gestionare și 37 controale cu privire la evaluarea și crotalierea trofeelor de vânat. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale cu o valoare a amenzilor de 5.750 lei.
Prin Măsura PNRR/2022/C2/S/1.A – Sprijin pentru investiții în noi suprafețe ocupate de păduri, în luna iunie 2025:
– au fost avizate favorabil 62 de amplasamente cu o suprafață totală de 964 ha.
– au fost aprobate 41 proiecte tehnice de împădurire a unei suprafețe totale de 660,58 ha.
– au fost recepționate lucrările de instalare a plantațiilor pentru 11 beneficiari cu o suprafață totală de 113,49 ha.
Totodată, în luna iunie 2025 au mai fost realizate următoarele verificări:
– 62 verificări diverse în urma cărora s-au formulat puncte de vedere către ANMAP;
– s-au verificat și avizat un număr de 91 de APV-uri de produse accidentale I și II.
De asemenea, în baza Ordinelor emise de către Prefecturile de județ din raza de competență, împreună cu reprezentanți de la Administrația Națională Apele Române, Garda de Mediu și IGSU, s-a verificat modul în care au fost salubrizate un număr de 9 de cursuri de apă. Subliniem încă o dată importanța respectării legislației specifice de către toți factorii implicați în aplicarea regimului silvic, pentru o bună desfășurare a activității silvice. (Garda Forestieră Focșani)
RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu