AcasăStiri InterneGarda Forestieră Focșani: Amenzi, confiscări de lemne și avize de împădurire în...

Garda Forestieră Focșani: Amenzi, confiscări de lemne și avize de împădurire în octombrie

În luna octombrie 2025, personalul Gărzii Forestiere Focșani a desfășurat atât activități de control privind respectarea regimului silvic, cât și acțiuni de implementare și monitorizare. În urma efectuării a 77 controale cu privire la respectarea regimului silvic au rezultat următoarele:
• au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale cu o valoare a amenzilor de 140000 lei;
• au fost confiscate materiale lemnoase cu un volum de 625,36 mc, contravaloarea materialului lemnos confiscat valoric fiind de 116811 lei;
• 17 petiții au fost verificate, în vederea soluționării.
Menționăm că o parte dintre controalele privind respectarea regimului silvic au fost efectuate în colaborare cu organele de poliție competente. În aplicația SUMAL 2.0, au fost efectuate 96 de interogări constând în verificări de stocuri/operațiuni pentru materialele lemnoase, verificări procedurale (fotografii, traseu parcurs, destinatari, localizare, proveniență etc.) precum și corecții erori/stocuri etc.
În ceea ce privește domeniul cinegetic, au fost efectuate 10 controale, din care 2 controale tematice, un control privind achitarea tarifelor de gestionare și 7 controale cu privire la evaluarea și crotalierea trofeelor de vânat. A fost aplicată o sancțiune contravențională la verificarea pagubelor produse de speciile de interes cinegetic la culturile agricole.
Prin Măsura PNRR/2022/C2/S/1.A – Sprijin pentru investiții în noi suprafețe ocupate de păduri, în luna septembrie 2025:
– s-a efectuat verificarea lucrărilor de control anual al regenerărilor pentru 185 beneficiari pe o suprafață totală de 1130 ha.
– au fost aprobate 8 proiecte tehnice de împădurire pentru o suprafață totală de 150 ha.
Reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani au verificat 135 acte de punere în valoare, întocmite de ocoale silvice autorizate și au realizat 14 verificări pentru diverse avize/atestate/aprobări. (Garda Forestieră Focșani / foto: arhivă)
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu