Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a efectuat astăzi o vizită de lucru pe șantierul DJ 204E, în zona Ciușlea – Străjescu – Doaga, pentru a verifica stratul inițial de asfalt (binder), turnat pe 2,6 km (Ciușlea – Străjescu). Această etapă este esențială pentru a putea continua lucrările conexe, precum rigole, trotuare și șanțuri. Pe un alt tronson, de 3,8 km (Străjescu – Doaga), aflat la nivel de strat de piatră spartă, vor începe lucrările de turnare a stratului de binder. Constructorul este bine mobilizat, iar după numai două luni de la demararea lucrărilor, gradul de execuție a ajuns deja la aproape 40%. ”Acest progres ne dă speranță și încredere că modernizarea drumului va fi finalizată până în primăvara anului 2026”, a menționat președintele Nicușor Halici.
Proiectul „Modernizare infrastructură rutieră de drum județean DJ 204E dintre localitățile Mirceștii Noi – Ciușlea – Străjescu – Doaga – DN 24” este finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027 și are o valoare totală de 130.013.967 lei. Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- Modernizarea a 4 tronsoane de drum aferente DJ 204E, în lungime totală de 18 km.
- Reabilitare pod din beton armat DJ 204E, peste râul Putna.
- Construire pod din beton armat pe DJ 204E cu 3 deschideri peste râul Putna Seacă.
- Construire pod din beton armat pe DJ 204E peste Canal Irigații la Doaga.
- Montare stații de reîncărcare vehicule electrice pentru transport public, amplasate în Mirceștii Noi şi Doaga.
- Refacerea coridoarelor ecologice în scopul asigurării conectivității laterale, prin realizarea unei perdele vegetale.
„În continuare voi fi săptămânal pe toate șantierele deschise de Consiliul Județean, pentru a verifica stadiul lucrărilor și a identifica eventualele sincope, astfel încât acestea să fie remediate. Vrem să cheltuim banii publici cât mai responsabil și eficient și să avem investiții de calitate, care să asigure o infrastructură modernă atât pentru generațiile actuale, cât și pentru cele viitoare”
, a declarat președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici. (Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea)