Astăzi, 21 mai, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea – Serviciul Rutier și Biroul Siguranța Școlară – au desfășurat activități educativ-preventive la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” și Liceul Tehnologic din orașul Odobești, în cadrul „Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere”. Peste 420 de elevi și cadre didactice au fost beneficiarii acestor activități, care au urmărit conștientizarea importanței respectării regulilor de circulație și promovarea unui comportament responsabil în trafic.
Elevii au interacționat direct cu polițiștii și au avut ocazia să vadă echipamentele din dotare – aparatele DrugTest, alcooltest, radarele și dispozitivul de oprire forțată tip Spike – în cadrul unor demonstrații și explicații practice privind rolul acestora în prevenirea accidentelor. Activitatea face parte din seria acțiunilor derulate la nivel județean pentru promovarea siguranței rutiere în rândul tinerilor și va continua în perioada următoare în alte localități din Vrancea, cu scopul de a contribui la formarea unei generații informate și responsabile în trafic. (IPJ Vrancea)