AcasăComuna meaCAMPINEANCAFOTO Scoate violența din anonimat! Violența în școli nu este...

FOTO Scoate violența din anonimat! Violența în școli nu este doar despre cel care lovește, ci și despre toți cei care văd și tac!

Prin sloganul proiectului care se desfășoară la nivel național „Scoate violența din anonimat!”, polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea transmit că este foarte important să fie conștientizat faptul că indiferența este cea care hrănește abuzul. Siguranța elevilor începe cu vocea fiecăruia dintre noi! Așadar, întâlnirile cu elevii își propun transformarea „spectatorilor” în apărători activi ai victimelor.

Prin activitatea desfășurată la data de 19 februarie a.c., polițiștii și-au dorit să rupă bariera tăcerii care înconjoară incidentele de bullying și agresiune, încurajând elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale „Ion Basgan”, precum și ale Școlii Gimnaziale „Ioan Cîmpineanu” să raporteze comportamentele de risc înainte ca acestea să escaladeze. Polițiștii au interacționat cu 50 de elevi, abordând teme critice precum prevenirea bullying-ului, a cyberbullying-ului și a delincvenței juvenile. Elevii au fost încurajați să nu mai fie spectatori pasivi și să semnaleze orice act de agresiune. Activitatea s-a încheiat cu sesiuni de întrebări și răspunsuri, elevii primind recomandări practice pentru gestionarea conflictelor fără violență.

Dragi elevi: Nu confundați raportarea cu pârâtul! Raportarea salvează pe cineva dintr-o situație de pericol!

Pentru părinți: Urmăriți schimbările bruște de comportament (refuzul de a merge la școală, scăderea notelor, retragerea socială) ca semne ale bullying-ului.

Pentru profesori: Gestionați orice incident conform procedurii de management al cazurilor de violență, asigurând protecția identității celui care a sesizat.

Un singur gest de curaj rupe lanțul tăcerii. Elevi, profesori, părinți – ÎMPREUNĂ scoatem violența din anonimat! (IPJ Vrancea)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu