AcasăComuna meaSOVEJAFOTO Sărbătoarea celui de-al doilea hram al Mănăstirii Soveja...

FOTO Sărbătoarea celui de-al doilea hram al Mănăstirii Soveja / S-au sfințit pangarul și casa duhovnicului

În ziua praznicului Schimbării la Față a Domnului, miercuri, 6 august 2025, Mănăstirea Soveja din județul Vrancea și-a sărbătorit al doilea hram. Cu acest prilej, obștea de maici și credincioșii prezenți l-au avut în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară al așezământului, apoi a binecuvântat noul pangar al mănăstirii și noua casă monahală, destinată preotului duhovnic. Din soborul slujitor au făcut parte opt clerici: pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial; arhim. Sofian Ardelean, exarh al așezămintelor monahale din județul Vrancea și duhovnic al Mănăstirii Soveja; pr. Dan Necula și pr. Georgian Chioreanu, consilieri eparhiali; pr. Cristinel Popa, protopop al Protoieriei Panciu; pr. Viorel Trif, paroh al Parohiei Câmpuri II; arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial, și arhid. Laurențiu Manea. Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei a dat răspunsurile la strană.

În predica rostită, Ierarhul locului a tâlcuit sensurile adânci ale praznicului Schimbării la Față a Domnului, subliniind că această minune petrecută pe Muntele Taborului descoperă adevărata identitate a lui Iisus Hristos – Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Părintele Arhiepiscop Ciprian a explicat că lumina care a izvorât din trupul Mântuitorului este lumina dumnezeiască, numită în teologia ortodoxă „lumina taborică”, o manifestare a slavei divine de care sunt chemați să se împărtășească toți creștinii, printr-o viață de rugăciune, curăție și împlinire a poruncilor evanghelice. În acest sens, Înaltpreasfinția Sa a amintit rolul mănăstirilor ca oaze de isihie și de înălțare sufletească, locuri unde, asemenea ucenicilor de pe Tabor, credincioșii pot trăi bucuria vederii luminii lui Hristos. Totodată, Chiriarhul a îndemnat la o conștientizare mai profundă a identității creștine și la statornicie în dreapta credință, în iubirea de Dumnezeu și de aproapele, condiții esențiale pentru dobândirea harului Duhului Sfânt.

Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu sfințirea a două noi edificii din incinta Mănăstirii Soveja – pangarul și casa duhovnicului –, construite și amenajate în cursul anilor 2024-2025, prin implicarea stavroforei Irina Nuță, stareța așezământului monastic, și a părintelui arhim. Sofian Ardelean, alături de celelalte viețuitoare ale obștii monahale. În semn de recunoștință pentru binecuvântarea arhierească și pentru purtarea de grijă arătată, de-a lungul timpului, față de chinovia vrânceană, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a primit în dar o icoană a Schimbării la Față. (Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei)

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu