Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, precum și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, desfășoară, la această oră, o acțiune cu efective mărite, de tip razie, în comuna Slobozia Bradului, având caracter preventiv-reactiv.
Activitatea are ca scop menținerea ordinii și siguranței publice, precum și prevenirea și descurajarea faptelor antisociale.
În cadrul acțiunii, sunt desfășurate activități specifice pentru combaterea faptelor antisociale din mediul stradal, verificarea respectării legislației rutiere și menținerea siguranței în trafic, precum și depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Totodată, sunt efectuate controale pentru prevenirea și sancționarea ilegalităților din domeniul mediului și silvic, inclusiv a celor privind gestionarea deșeurilor, precum și a faptelor care pot afecta bugetul de stat. De asemenea, sunt verificate activitățile comerciale, respectarea obligației de utilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale, modul de asigurare a pazei bunurilor și integritatea echipamentelor de măsurare a energiei electrice.
La acțiune participă polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigarea criminalității economice și acțiuni speciale, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, precum și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Focșani, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Distribuție Energie Electrică România – Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Focșani. (Sursa: IPJ Vrancea)






