AcasăSocietateFOTO Profesoara Carmina Corbeanu și-a lansat un volum de...

FOTO Profesoara Carmina Corbeanu și-a lansat un volum de poezie chiar de ziua sa de naștere

Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a găzduit astăzi un eveniment special: lansarea volumului de poezie scris de doamna profesoară Carmina Corbeanu, profesor de limba și literatura română la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret ” din Focșani. Casa Corpului Didactic a fost partener pentru organizarea acestui moment relevant pentru comunitatea de învățare din județul Vrancea. Au participat elevi, profesori de limba și literatura română, colegi de la Colegiul Pedagogic „Spiru Haret ” însoțiți de directorul unității, prof. Florin Roșu, colaboratori, inspectori școlari și fiul autoarei.
Inspectorul școlar general, prof. Livia Marcu, a coordonat lansarea cărții „Cuneiforme în toamnă”, a prezentat personalitatea profesorului dedicat și rolurile asumate pe parcursul carierei: inspector școlar pentru limba și literatura română, director, inspector școlar general adjunct, profesor metodist cu experiență și, nu în ultimul rând, coleg de cancelarie.
Prezentarea universului cărții a fost realizată de prof.dr. Ana Maria Norocea, autoarea prefeței volumului, care a evidențiat țesătura subtilă a versurilor: luminiș al ideilor, metaforă a existenței și spațiu de exprimare a emoțiilor. Elevi ai Liceului de Artă „Gh. Tattarescu” din Focșani au deschis evenimentul cu un moment artistic plin de sensibilitate și rafinament.
Astăzi, la împlinirea unei frumoase vârste, doamna profesoară Carmina Corbeanu a dăruit participanților o carte cu minte și suflet, expresie a întoarcerii la sine! La mulți ani! (Inspectoratul Școlar Județean Vrancea)
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu