AcasăComuna meaMAICANESTIFOTO Polițiștii au fost mesagerii lui Moș Crăciun, și în...

FOTO Polițiștii au fost mesagerii lui Moș Crăciun, și în acest an, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești

Și în acest an, în preajma sărbătorilor de iarnă, polițiștii vrânceni au răspuns apelului lui Moș Crăciun și i-au venit în ajutor pentru ca cei 100 de copii instituţionalizaţi ai Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești să primească darurile așteptate de Crăciun. Astfel, polițiștii au fost întâmpinați, în acest decor frumos, unde au onorat una dintre misiunile de suflet, pregătind cu drag cadouri pentru toți copiii centrului. Cadourile au fost achiziționate din contribuția benevolă a polițiștilor vrânceni, care au reușit să păstreze această tradiție, fiind cel de-al 31-lea an alături de cei mici.

Un spectacol deosebit, cu urări tradiționale și colinde, realizat cu suflet și din suflet de către acești copii minunați și cadre didactice, ne-a fost oferit cu bucurie și încântare. La final, colindătorii au fost răsplătiți cu darurile pregătite de polițiștii care au plecat de la Măicănești cu gândul la acești copii frumoși, cărora au încercat să le ofere o mică bucurie în apropierea Sărbătorilor de Iarnă, dar care, cu siguranță, merită tot ce e mai bun. Felicitări, dragi copii!Felicitări cadrelor didactice! (IPJ Vrancea)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu